Apar noi dezvăluiri făcute de Vladimir Putin, menite să adâncească și mai tare incertitudinea războiului din Ucraina. Recent, liderul rus a vorbit în cadrul unei întâlniri desfășurate la Moscova despre războiul care se desfășoară acum, dar și despre istoria Rusiei, pornind de la politica pe care a dus-o un conducător important, atunci când a dorit să modernizeze imperiul rus, reformând armata, statul și Biserica cu forța. Astfel, Vladimir Putin a oferit detalii care subliniază admirația lui pentru metodele prin care antecesorul său a obținut adevărate victorii împotriva Occidentului.
În cursul zilei de joi, Vladimir Putin s-a aflat la Moscova, acolo unde au avut loc acțiuni de comemorare a lui Petru Petru cel Mare, una dintre cele mai izbitoare și controversate figuri din istoria Rusiei, fiind și conducătorul care a stârnit în rândul istoricilor valuri de incertitudine privind metodele de guvernare alese de acesta pentru a conduce Rusia pe căile succesului și pentru a-i deschide porțile către Occident.
Astfel, Petru cel Mare a reușit prin reformele sale să dezvolte toate aspectele societății, Rusia reușind să fie ridicată la nivelul de putere europeană, preț suportat însă de poporul rus, care a fost nevoit să se supună stilului barbar prin care țarul s-a impus.
Prezent la eveniment, Vladimir Putin a lăudat rezultatele țarului rus, povestindu-le unor tineri antreprenori despre modul în care țarul Petru cel Mare a luptat pentru a-și recupera teritoriile, subliniind faptul că lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în prezent, încercând să motiveze necesitatea războiului din Ucraina.
„Tocmai am vizitat o expoziţie dedicată celei de-a 350-a aniversări a lui Petru cel Mare. Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (…) Petru cel Mare a purtat Războiul Nordului timp de 21 ani. Există impresia că, luptând cu Suedia, a cucerit ceva. Nu a cucerit nimic, a recuperat. Nu cucerea nimic, recupera”, a afirmat Putin, joi.
În continuare, liderul rus oferă informații despre Marele Război al Nordului, desfășurat între 1700-1721, atunci când Rusia a devenit principala putere în Marea Baltică, dar și un jucător important în zona afacerilor europene. În final, acesta a dat exemplul retragerii trupelor rusești din timpul Războiului Nordului, menționând că această acțiune a fost una temporară, pentru a putea reveni pregătite de victorie.
„Atunci când a întemeiat noua capitală (Sankt Petersburg – n.r.), nicio ţară din Europa nu recunoştea acest teritoriu ca aparţinând Rusiei. Toată lumea îl considera ca făcând parte din Suedia. Dar, din timpuri imemoriale, acolo trăiau slavi, alături de popoare fino-ugrice. (…) El recupera şi întărea (ţara,
Aparent, ne revine şi nouă să luăm înapoi şi să întărim. Da, au existat epoci în istoria ţării noastre când am fost obligaţi să ne retragem, dar numai pentru a ne recupera forţele şi a merge înainte”, a adăugat Vladimir Putin.