07 apr. 2024 | 13:18

Vladimir Putin, și mai puternic în Rusia! Ce se va întâmpla pe 7 mai 2024, la Moscova

Politică Externă
Vladimir Putin, și mai puternic în Rusia! Ce se va întâmpla pe 7 mai 2024, la Moscova
Vladimir Putin, si mai puternic in Rusia Ce se va intampla pe 7 mai 2024, la Moscova

Guvernul de la Moscova urmează să demisioneze în ziua învestirii pentru un nou mandat prezidenţial a lui Vladimir Putin, relatează agenția de presă TASS. Potrivit jurnaliștilor ruși, pentru prima dată, Executivul va fi format în conformitate cu noile reguli stabilite prin amendarea Constituţiei, aprobate la referendumul din 1 iulie 2020.

Vladimir Putin își întărește puterea în Rusia

Amintim că Vladimir Putin a fost reales oficial preşedinte al Federaţiei Ruse în alegerile din 15-17 martie 2024, Comisia Electorală Centrală confirmând rezultatele voturilor.

Potrivit legii din Rusia, învestirea şefului statului trebuie să aibă loc la 7 mai, zi în care Cabinetul îşi predă atribuţiile noului preşedinte ales al Federaţiei Ruse. Astfel, se aşteaptă ca actualul guvern să demisioneze la 7 mai 2024.

În conformitate cu Constituţia rusă, şeful guvernului este numit de către preşedinte, după ce Duma de Stat aprobă candidatura acestuia. În termen de două săptămâni de la învestire, șeful statului prezintă deputaţilor o nominalizare pentru liderul guvernului rus. Ulterior, deputaţii examinează candidatul propus de preşedinte în termen de o săptămână de la acea zi. Dacă Duma îl aprobă, preşedintele numeşte candidatul în postul de prim-ministru.

Ce se întâmplă pe 7 mai 2024

În același timp, Duma de Stat are dreptul de a respinge candidatul propus de preşedinte. Dacă se întâmplă asta, preşedintele prezintă deputaţilor, în termen de o săptămână, un nou candidat sau îl propune din nou pe candidatul respins.

În cazul în care candidaţii nominalizați de preşedinte au fost respinşi de trei ori de Duma de Stat, potrivit legii, șeful statului numeşte în mod independent preşedintele guvernului rus. Situația nu necesită aprobarea Dumei de Stat. Mai mult, Constituţia Federaţiei Ruse spune că liderul statului are dreptul de a dizolva Duma de Stat şi de a convoca noi alegeri.

Tot preşedintele numeşte viceprim-miniştrii şi miniştrii federali, după aprobarea lor de către Duma de Stat. Excepţie fac şefii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Justiţiei, pe care şeful statului îi numește după consultări cu Consiliul de Miniştri. Conform normelor în vigoare, liderul țării înaintează Consiliului Federaţiei nominalizările acestor miniştri federali, iar senatorii, în termen de o săptămână de la acea zi, îl informează în scris cu privire la rezultatele examinării acestor propuneri.

Noile reguli stabilite prin amendarea Constituţiei

Premierul, aprobat de Duma de Stat şi numit de preşedintele rus, în termen de două săptămâni de la data numirii sale, prezintă deputaţilor, spre aprobare, propunerile de candidaţi pentru funcţiile de adjuncţi şi miniştri federali.

În Rusia, Duma de Stat decide, în termen de o săptămână de la depunerea acestor documente, dacă aprobă sau respinge candidaţii propuşi. În urma unui rezultat pozitiv, preşedintele numeşte vicepremierii şi miniştrii, dar şeful statului nu poate refuza să îi numească pe cei ale căror candidaturi au fost aprobate de Dumă.

Dacă Duma respinge propunerile de viceprim-miniştri şi miniştri, premierul țării are dreptul de a numi noi candidaţi sau de a-i prezenta din nou pe cei respinşi anterior.

În cazul în care Parlamentul refuză de trei ori candidaturile înaintate de preşedintele guvernului pentru posturile de viceprim-miniştri şi miniştri federali, preşedintele are dreptul să numescă dintre candidaţii înaintaţi şefului statului de către premier. Mai trebuie precizat că Duma de Stat nu trebuie să aprobe candidaturile pentru funcţiile de viceprim-miniştri şi miniştri federali.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Blestemul filmului iubit de toți românii. Patru actori au murit în condiții stranii, după lansare
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro