Vladimir Putin, reacție șocantă după masacrul de la Bucha. Mesajul transmis lui Viktor Orban

de: Năstase Mirabela
07 04. 2022

Vladimir Putin a avut o primă reacție după masacrul de la Bucha. Mesajul pe care i l-a transmis lui Viktor Orban, proaspăt victorios în urma alegerilor parlamentare din Ungaria, a fost dezvăluit. Victor Oran, care l-a numit pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, unul dintre adversarii săi, a avut o propunere pentru Vladimir Putin.

Vladimir Putin, mesaj pentru Viktor Orban

Duminică, după victoria în alegerile parlamentare din Ungaria, Viktor Orban i-a numit pe Zelenski, pe „birocrații de la Bruxelles” și media internațională adversarii săi.

„Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şii instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a spus Orban, potrivit CNN.

Viktor Orban a dezvăluit ieri că a vorbit cu Vladimir Putin și că l-a îndemnat să ceară o încetare a focului în Ucraina. El a spus că l-a invitat pe liderul rus să participe la negocieri de pace în Ungaria, alături de Volodimir Zelenski, Emmanuel Macron și cancelarul german, Olaf Scholz.

Răspunsul lui Volodimir Zelenski ar fi fost „pozitiv, dar cu condiții”, a dezvăluit Victor Orban, fără a da detalii.

Ce a spus Vladimir Putin despre despre imaginile masacrului de la Bucha

Într-un comunicat al Kremlinului se dezvăluie că în timpul discuției cu premierul ungar, liderul rus a vorbit despre imaginile de la Bucha, pe care le-a numit o „provocare grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev”.

Aceasta a fost prima reacție a lui Vladimir Putin, după ce mai mulți oficiali de la Moscova au negat implicarea armatei în crimele de la Bucha.

Ieri, Maria Zaharova, purtător de cuvânt al diplomației ruse, a acuzat oficialii vestici, dar și presa occidentală că „au dat Rusiei verdictul vinovat (…) fără să încerce să verifice nimic”.

„Această falsificare penală a fost inventată pentru a justifica următoarea serie de sancțiuni, inclusiv o expulzare pe scară largă a diplomaților ruși din diferite țări”, a spus Zaharova, susținând că mass-media din Occident ar fi „complice” la abuzurile din Bucha.

Zaharova a spus că armata Ucrainei ar fi executat civilii în Bucha sau că ar fi adus cadavre în localitate, ca să creeze o „regie propagandistică și, desigur, pentru a complica, dacă nu a perturba complet, negocierile de pace”.

Guvernul Germaniei a spus că ipoteza înscenării pe care Moscova o înaintează „nu este sustenabilă”, în condițiile în care există și imagini satelit din zonă.

Mai mult, platforme media, printre care și CNN și BBC, susțin că imaginile din satelit demonstrează că pe străzile din Bucha existau cadavre încă din data de 10 martie, atunci când localitatea era sub ocupație rusă.