Vladimir Putin, cu valiza nucleară după el? Presa străină, despre apariţia ciudată a liderului rus în China
La doar câteva zile de la depunerea jurământului pentru al cincilea mandat de președinte, Vladimir Putin, cu valiza nucleară după el, și-a vizitat prietenul apropiat, Xi Jinping, președintele Chinei. Numai că, presa străină a relatat pe larg despre apariţia ciudată a liderului rus în China.
Vladimir Putin, cu valiza nucleară după el
Rețelele de socializare se întreabă dacă Vladimir Putin și Xi Jinping au încercat să își etaleze puterea nucleară în timpul întâlnirii bilaterlae dintre cei doi președinți.
În timp ce se plimbau prin fața camerelor de luat vederi, salutând diverse personalități politice și militare, ambii au fost urmăriți de doi oficiali care purtau misterioase serviete negre.
Gențile semănau în mod remarcabil cu ceva cunoscut sub numele de „nuclear football” în SUA sau „cheget” în Rusia, și anume o faimoasă servietă din piele neagră care poartă codurile pentru un atac nuclear.
De la invadarea Ucrainei, Vladimir Putin a folosit puterea nucleară a Rusiei ca pe o amenințare la adresa Occidentului. China a încercat în mod repetat să descurajeze o astfel de retorică, dar încearcă să își dezvolte propriul arsenal nuclear.
Cu toate acestea, Putin a mai fost fotografiat purtând servieta nucleară la Beijing cu ocazia ultimei sale vizite în China, în 2023.
Vladimir Putin și Xi Jinping, o prietenie de 75 de ani
Rusia și China au sărbătorit în aceste zile relațiile de prietenie dintre cele două puteri, ce datează de acum 75 de ani, de când cele două state deveneau comuniste. Vizita la Beijing vine și după ce pe 9 mai, într-o paradă militară faraonică, Rusia sărbătorea 9 mai, defilând în Piața Roșie cu rachete nucleare.
Fiecare dintre cei doi lideri au vorbit pe larg despre prietenia și parteneriatele care îi leagă, iar la întâlnirea cu premierul chinez, acesta din urmă declara că în ultimul an schimburile economice dintre cele două mari puteri a trecut de 280 de milioane de dolari.
Au discutat și despre criza din Ucraina, cum a denumit-o Vladimir Putin, iar în acest context analiștii din China și Rusia au declarat că, deși Beijingul ar prefera o încetare rapidă a luptelor din Ucraina, va tolera totuși războiul și va continua să acorde prioritate comerțului și relațiilor diplomatice cu Moscova în detrimentul Occidentului, încercând în același timp să obțină condiții favorabile pentru intensificarea legăturilor comerciale și economice.
Ucraina sub un nou asediu
Conform presei din Ucraina, dar și ce din Rusia, vizita lui Putin în China are loc în momentul în care armata rusă a intensificat atacurile, iar rapoarte noi spun că orașul Harkov a fost sub atac cu rachete.
Atacul avea să fie confirmat și de către primarul orașului Harkov, Ihor Terejov, care a declarat acum că Harkov este „sub atac cu rachete”. Acest lucru a fost raportat și de guvernatorul regional Oleh Sinehubov, care a îndemnat cetățenii să se mute în adăposturile antiaeriene.
Sinehubov a declarat pe Telegram că în prezent nu există informații despre victime. Un jurnalist din Harkov spune că „a pierdut numărul exploziilor” care au zguduit orașul. Cel puțin cinci drone rusești au lovit orașul Harkov din nord-estul Ucrainei și a izbucnit un incendiu, potrivit oficialilor.
Orașul Kharkiv a fost supus unor focuri de armă frecvente în ultimele săptămâni, în timp ce mii de oameni au fost nevoiți să fugă din regiunea mai largă Kharkiv după ce trupele rusești au lansat o incursiune surpriză săptămâna trecută.