Vladimir Putin apelează la strategiile lui Stalin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe cine vizează decretul semnat cu puțin timp în urmă

Vladimir Putin apelează la strategiile lui Stalin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe cine vizează decretul semnat cu puțin timp în urmă
Vladimir Putin în timpul semnării unui decret Sursă poză: Alexei Druzhinin / TASS / Profimedia

Vladimir Putin își încearcă toate șansele pentru a-și recâștiga popularitatea și pentru a-și ține cetățenii aproape, astfel că liderul de la Kremlin apelează la metode mai vechi, de pe timpul lui Iosif Stalin, atunci când Rusia a suferit pierderi semnificative după cel de-al Doilea Război Mondial. În cursul zilei de luni, liderul de la Kremlin a semnat, luni, un decret, prin care va premia mamele care au nascut și crescut minim zece copii.

Decretul semnat de Vladimir Putin, inspirat de pe vremea lui Stalin

Agenția de presă rusă, TASS, a transmis că Vladimir Putin a semnat un decret prin care Rusia va recompensa toate mamele care au născut și crescut cel puțin zece copii. Acestea vor primi titlul onorific de „Mamă eroină” și vor fi recompensate cu 1 milion de ruble, aproximativ 16.000 de euro.

„Stabilirea titlului de Mamă Eroină care va fi acordat unei femei ce este cetățean rus și care a dat naștere și a crescut 10 sau mai mulți copii care sunt cetățeni ai Federației Ruse”, potrivit decretului semnat de Vladimir Putin, luni.

Pe lângă suma semnificativă de bani, „mamele eroine” vor mai primi un certificat și medalia Ordinului Mama Eroină, realizată din aur şi diamante, potrivit condițiilor menționate în cadrul decretului prezidenţial emis de Putin.

Presa rusă a menționat că Vladimir Putin a ordonat încă de la începutul lunii iunie demararea unui proiect de decret care să aibă în vedere reintroducerea acestei invenții de pe vremea lui Stalin, care a dorit creșterea natalității după pierderile suferite în cel de-al Doilea Război Mondial.

Pentru punerea în aplicare a acestui decret, Guvernul rus a fost sfătuit și încurajat să ofere toată susținerea financiară necesară, să stabilească procedura de plată a stimulentelor monetare unice și nu în ultimul rând, să se asigure că toate modificările sunt aduse în conformitate cu legislației Federației Ruse.

Vladimir Putin, acuzații grave referitoare la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

În cursul zilei de azo, Vladimir Putin a acuzat Occidentul că dorește să extindă un sistem similar cu NATO și în regiunea Asia-Pacific.

Acesta a mai aruncat o bombă potrivit căreia, vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan nu a fost una întâmplătoare, ci a fost extrem de bine gândită, având scopuri ascunse, etichetând-o drept ”o provocare planificată minuțios”.

În timpul discursului de inaugurare din cadrul conferinței internaționale de securitate de la Moscova, Vladimir Putin nu a ezitat să afirme că scopul SUA este acela de a prelungi războiul din Ucraina.