Vladimir Putin a dat un nou motiv de bârfă analiștilor internaționali după ce la o ultimă apariție în public acesta ar fi avut un comportament ciudat. Liderul de la Kremlin pare că nici nu mai poate sta pe scaun, atât de bolnav ar fi, astfel că imaginile cu el au devenit virale.
Președinte rus Vladimir Putin apare tot mai rar în public, iar atunci când o face alimentează speculațiile conform cărora ar fi grav bolnav.
De data aceasta, liderul rus a fost filmat de presă în timpul unei întâlniri de la Kremlin, iar acesta este palid și, în plus, la un moment dat, s-a ținut foarte tare de scaun în timp ce pe chipul lui a aparut o grimasă.
Vladimir Putin a fost surprins în această stare la Kremlin, ieri, 22 noiembrie, în timpul întâlnirii cu Miguel Diaz-Canel Bermudez, președintele Cubei, care se află în vizită oficială în Rusia.
Înaintea de întâlnirea de la palatul prezidențial, cei doi șefi de stat au participat la dezvelirea unei statui a lui Fidel Castro amplasată în districtul Sokol, situat în nord-vestul capitalei Rusiei.
De altfel, piața unde a fost amplasată statuia a fost botezată cu numele dictatorului cubanez, în semn de apreciere a acestuia.
Unii comentatori internaționali insistă că imaginile filmate cu Vladimir Putin la întâlnire ar fi fost deformate, însă fotografia oficială transmisă chiar de administrația prezidențială nu este cu mult diferită.
În timpul discuției pe care a avut-o cu președintele cubanez, Vladimir Putin a evocat figura dictatorului Fidel Castro, pe care l-a numit „o operă de artă, mereu în mișcare, dinamic”.
Pe de altă parte, CIA a anunțat prin directorul său William Burns că nu există informații care să ateste că Vladimir Putin ar fi grav bolnav sau că ar fi instabil din punct de vedere psihic.
Cu toate astea, unele zvonuri arată că Vladimir Putin, care face 70 de ani în acest an, ar fi bolnav de cancer în fază terminală. Nici asta nu a confirmat directorul CIA William Burns și a spus că liderul de la Kremlin pare destul de sănătos.
„Există o mulţime de zvonuri despre sănătatea preşedintelui Putin şi, din câte putem spune, este prea sănătos”, a mai spus William Burns, care a fost și ambasadorul SUA la Moscova.