Vladimir Drăghia se mută în casă nouă. Cât costă apartamentul de lux, cu vedere la lac
Vladimir Drăghia și familia sunt pregătiți să se mute în casă nouă, într-un complex rezidențial. Este anunțul făcut chiar de către câștigătorul Exatlon 1, care a mai precizat că a vizitat locuința alături de iubită, de fiică, de mamă și de cățelul familiei.
Vladimir Drăghia se mută în casă nouă. Cât costă apartamentul de lux, cu vedere la lac
„Am vizitat azi clădirea în care ne vom muta în curând. Am fost cu Alice, cu Zora, cu Ioco și am sunat-o și pe maică-mea, să fim chiar tot familionul. :-). Și cum stăteam noi așa, sub apus, mi-am numărat binecuvântările-n gând și parcă au dispărut pentru câteva clipe grijile, virusul, tot. E plăcut să te poți opri câteodată să privești în jur. Iar dacă nu îți place ce vezi, fă să-ți placă.”, a postat Vladimir Drăghia.
Faimosul de la Exatlon a achiziționat locuința încă din toamna anului 2018, când proiectul imobiliar se afla în plină derulare. „Ne-am luat casă. Mă rog, apartament, dar pentru noi va fi acasă şi asta e ce contează. Sperăm să fie de piatră, cum ne-aţi urat acum câteva luni”, a explicat atunci Vladimir Drăghia, care a postat o fotografie în care apare alături de iubita sa, Alice, dar şi macheta blocului.
Construcţia se află chiar pe malul lacului Valea Şaulei
“Partea care nu se vede, cea dinspre noi, cum ar veni, este la 10 metri de lac. E super frumos!”, a mai completat Vladimir Drăghia. Complexul în care se va muta Vladimir Drăghia este aflat în zona Băneasa-Pipera. Conform broşurii de prezentare este al doilea concept rezidenţial boutique din România, iar construcţia se află chiar pe malul lacului Valea Şaulei.
Astfel că, în oferta dezvoltatorului imobiliar sunt apartamente cu 2 camere, al căror preţ pornește de la 77.999 de euro+TVA, cu 3 camere, de la 102.999 euro+TVA, şi cu 4 camere, de la 139.999 euro+TVA. În plus, fiecare apartament din complex are câte o terasă, cu suprafeţe variabile între 15 metri pătraţi şi 110 metri pătraţi.