Vlad Voiculescu a spus azi, după ce a participat la ceremonia prilejuită de aniversare a 100 de ani de la înființarea Institutului Cantacuzino, că țara noastră urmează a primi peste 7 milioane de vaccinuri numai în următoarele două luni, așadar toată lumea o să aibă posibilitatea de a se vaccina în următoarea perioadă, conform Agerpres.
Întrebat însă dacă o să existe relaxări pentru cei care s-au vaccinat, Vlad Voiculescu a spus că „vaccinarea este voluntară”, dar şi că „nu se pune problema acordării unor facilităţi în acest moment”.
”E o discuţie la nivel internaţional. Cu siguranţă, la un moment dat, ar putea să existe o discuţie despre vaccinare, testare şi alte modalităţi de a participa la anumite activităţi în siguranţă, fie că vorbim despre restaurante, fie că vorbim despre diverse evenimente, dar nu avem în acest moment o discuţie în sensul acesta în România„.
După ce azi România a atins un nou număr maxim al pacienților covid care sunt internați la ATI, ministrul Sănătății a spus că situația este una critică și că nu-i înțelege pe aceia ce au ieșit în ultimele zile să protesteze față de restricțiile anti-COVID.
„Cu toţii suntem de acord cu ”jos pandemia!”, dar vaccinarea este sigura soluţie. Eu nu înţeleg ce solicită cei care participă la proteste. Nu au fost luate alte măsuri decât pentru protejarea populaţiei”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Tot Vlad Voiculescu a mai declarat:
”Secțiile ATI sunt pline, sunt oameni care sunt consultați în ambulanță, pentru că nu este loc în spital. E vorba de sănătatea fiecăruia dintre ei și sunt sigur că ideea asta că nu ar exista virusului, eu nu înțeleg exact.”, a declarat Vlad Voiculescu.
De asemenea, este un anunț de ultimă oră și în ce privește noaptea de Înviere. De menționat este că o prima discuție a avut loc deja intre BOR și Guvern, dar, detaliile finale vor fi stabilite abia după 14 aprilie, atunci când se va prelungi starea de alertă.
”A fost relativ clar, sperăm cu toții ca noapte de Înviere să aibă cât mai puține măsuri de protecție. Vă rog, nu le mai spuneți restricții, nu vrea nimeni să impună restricții, sunt măsuri de protecție a oamenilor. Dacă eu respect o măsură, o respect în primul rând să mă protejez pe mine și pe ai mei. Nu vrea nimeni să impună niște restricții!”, a declarat, azi, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății din România.