Viorica Vodă l-a șocat pe Cătălin Măruță. Cum a agresat-o un regizor: „Mi-a smuls sutienul”
Viorca Vodă a adus mărturii incredibile chiar pe scena Premiilor Gopo. Celebra actriță a povestit în detaliu și în cadrul emisiunii ,,La Măruță” cum s-a întâmplat totul. Un regizor a agresat-o în urmă cu mulți ani. „Mi-a smuls sutienul de pe mine”, a spus artista. Prezentatorul TV a rămas fără cuvinte în fața amănuntelor oferite de aceasta. Cea din urmă a izbucnit în plâns după ce și-a amintit momentul dramatic.
Viorica Vodă, agresată de un regizor: mărturiile sale l-au șocat pe Cătălin Măruță
Viorica Vodă și-a făcut povestea auzită chiar pe scena Premiilor Gopo. Aceasta a mărturisit în fața tuturor că a fost agresată sexual de un regizor.
Ea a mărturisit că a avut parte de o serie de abuzuri după rolul pe care l-a avut în renumitul film ,,Filantropica”. După declarațiile tulburătoare făcute la Gala celebră, actrița a venit cu mai multe detalii despre cele întâmplate.
Din păcate, acesta nu este un caz singular. Foarte multe actrițe au ieșit în prim-plan de-a lungul timpului pentru a spune că au fost puse în această postură.
Multe au subliniat că au fost jignite sau hărțuite de profesori, regizori sau directori de teatru. Cu toate astea, pentru industria cinematografică și de teatru întreg subiectul este unul tabu.
Cele care au avut curajul să vorbească au mărturisit că există multe alte colege de breaslă care suferă în tăcere și nu reacționează din teama că vor rămâne fără roluri sau cariera le va fi distrusă.
,,M-a ridicat pur și simplu și mi-a smuls sutienul de pe mine”
,,N-am vrut să fac treaba asta pentru că nu am fost pregătită, nu discutasem. Lucrurile astea se discută înainte. Am reacționat destul de … cum să spun, așa, de .. nepregătită, domn regizor, dar cu tact și eleganță.
A început să urle, efectiv, în tot trenul ăla, repet, că s-a închiriat un tren, că era undeva spre Moldova, așa, m-a jignit verbal față de toată echipa. Nu pot să redau scena.
M-a ridicat pur și simplu și mi-a smuls sutienul de pe mine. Deci, când spun, mi-a smuls sutienul și mi-a cerut să am o scenă erotică sau ceva.. cu colega mea Aniela Petreanu, care a jucat la Divertis, o actriță de comedie foarte bună.
Evident că reacția a fost .. destul de șocată. Cu toată echipa de față. Eu m-am blocat, am început să plâng. Tremuram, visceral, deci efectiv tremuram, plângeam cu sughițuri și i-am spus dar nu aveți dreptul să puneți mâna pe mine…Adică lucrurile astea sunt lipsite de profesionalism” – a spus actrița în cadrul emisiunii ,,La Măruță”.