Viorel Cataramă vrea să dea lovitura în Metaverse! Cum își va spori conturile bancare

de: Năstase Mirabela
04 04. 2022

Viorel Cataramă vrea să dea lovitura în Metaverse. Cum își va spori omul de afaceri conturile bancare. Deși Viorel Cataramă își îndreaptă atenția către „lumea viitorului”,fondatorul companiei Elvila nu uită nici de clienții din lumea reală şi le pregăteşte noi proiecte. Iată ce surprize pregătește afaceristul!

Viorel Cataramă vrea să dea lovitura în Metaverse!

Viorel Cataramă vrea să dea lovitura în Metaverse! Unul dintre cele mai vechi branduri de mobilă devine primul retailer din țară care va accepta plata prin criptomonede, făcând un pas important către Metaverse și Web 3.0.

„E o lume a viitorului pe care noi o atacăm cu multă încredere şi mult curaj. Divizia Digital a participat la Binance Blockhain Week din Dubai unde a luat cunoştinţă cu mult interes despre această lume şi unde am reuşit să cunoaştem lume nouă. Suntem pionieri şi suntem noi pe piaţă, dar ne străduim să ocupăm locul pe care îl merităm”, a declarat Viorel Cataramă, CEO Elvila.

Binance Blockchain Week reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente internaționale pentru piața de crypto și tot ce ține de ea. În ediția din 2022 s-a pus accent pe noile trenduri în materie, care țin de de NFT-uri, Metaverse, iar în acest fel, împreună cu sistemul actual de cryptomonede, vor crea un ecosistem al viitorului.

„În exclusivitate vă anunţ că vom lansat o colecţie de NFT-uri cât de curând posibil, în aşa fel încât să consolidăm încrederea investitorilor în capacitatea de a mobila o lume virtuală a viitorului. Ca să fie clar, Metaverse şi Web 3.0 sunt realităţi noi apărute de care trebuie să ţinem cont şi pe care nu trebuie să le ignorăm sub nicio formă.

Dacă vreţi, se întâmplă acelaşi fenomen sau vor apărea aceleaşi probleme pe care le-au avut comercianţii în momentul în care au apărut vânzările online, când a apărut Internetul şi când au trebuit să îşi adapteze poziţiile în funcţie de aceste noi modalităţi de achiziţie şi de plată”, a mai precizat Viorel Cataramă.

„Nu neglijăm lumea reală”

Deși își îndreaptă atenția către lumea virtuală, brandul fondat de Viorel Cataramă nu îşi uită însă nici clienţii din lumea reală, cărora li se adresează cu proiecte speciale.

„Chiar dacă ne îndreptăm către această lume virtuală nu neglijăm lumea reală şi ne pregătim ca în domeniul producţiei de mobilă să introducem inovaţii tehnologice noi care să ne permită să fim competitivi în aceste noi condiţii ale unei pieţe în continuă transformare”, a mai explicat Viorel Cataramă.

De precizat este că omul de afaceri Viorel Cataramă a fondat în 1990 compania Elvila.