Vin valuri de aer polar peste România. Ce se întâmplă în luna decembrie din cauza anticiclonului est-european

de: Ana Chivu
07 12. 2019

Luna decembrie vine cu fenomene meteo speciale. Valul de aer polar care va cuprinde România aduce viscol și ger. Deși azi vremea este mai caldă cu câteva grade și pare că nu se va schimba curând, trebuie să ne așteptăm la ninsoare, viscol și ceață persistentă. Unde lovește viscolul cel mai tare?

Ce se întâmplă în Românie din cauza anticiclonului est-european?

Perioada sărbătorilor vine cu un fenomen aparte. Din cauza anticiclonului est-european, românii vor avea parte de temperaturi la extreme, cum sunt indicate la începutul lunii, față de cele de la finele eimoment în care se va răci. De asemenea, valorile termice indică scăderea, în medie, cu 4-6 grade Celsius, alături de ninsori, viscol și ceață persistentă în toate regiunile României. Conform datelor care au fost înregistrate în perioada cuprinsă între 1961-2018 la stațiile meteorologice ANM, în luna decembrie vor fi valori termice pe pozitive pe suprafețe extinse în sudul țării, în vest, dar și în Dobrogea.

„Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub minus 20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927, 1902 etc”
ANM

Val de aer polar peste România. Ce se întâmplă în țară din cauza anticiclonului est-european?

Cum se caracterizează luna decembrie?

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen care apare cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei. Va fi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni si mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă”
Administrația Națională de Meteorologie