Tânără, frumoasă, inteligentă, foarte bine pregătită și dornică să formeze noi generații. Viitoarea educatoare din Alba care a luat 10 la Titularizare este un adevărat exemplu pentru tinerii de la noi din țară, indiferent de cariera pe care o aleg. Miruna Mărginean a dezvăluit ce planuri are pentru viitor.
La începutul acestei săptămâni, au fost afișate rezultatele la examenul de Titularizare, iar notele nu le-au făcut cinste multor candidați, în condițiile în care mai puțin de jumătate dintre ei au reușit să ia peste șapte.
Au existat însă 127 de lucrări ce au obținut punctajul maxim. Una dintre ele aparține Mirunei Mărginean. Viitoarea educatoare din Alba care a luat 10 la Titularizare este o tânără nu doar foarte bine pregătită și care iubește copiii, dar și foarte frumoasă.
Își dorește să joace un rol important în formarea viitoarelor generații, pregătindu-se din primii ani de facultate pentru această carieră. Ea și-a început studiile la Școala Gimnazială Vasile Goldiș din Alba Iulia, apoi a urmat Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, la clasa de filologie bilingv-engleză.
Te-ar putea interesa și: Povestea copilului minune din Vaslui. A luat singura medie de 10 din județ la BAC, după ce a obținut nota maximă, acum 4 ani, la Evaluarea Națională
Și-a continuat formarea la Universitatea Babeș Boylai din Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Acum, este înscrisă la programul de Master, specializându-se pe Management Curricular.
„Consider că pregătirea mea a început de fapt odată cu intrarea la facultate. Pentru examen mi-am structurat materia și am început să o învăț din februarie, imediat după sesiunea de la facultate. Eram conștientă mereu că o să fie și zile în care pur și simplu nu o să am motivația necesară să învăț așa că le-am acceptat și pe acelea.
Cea mai grea parte a fost să nu mă autosabotez, pentru că e atât de ușor să ne îndoim de capacitățile noastre. Abia după ce m-am convins pe mine că sunt capabilă și că pot am reușit să îmi finalizez pregătirea, a spus tânăra, potrivit Alba24.
Miruna Mărginean a vorbit și despre planurile sale de viitor. A mărturisit că nu poate fi sigură că va rămâne în învățământ.
„Aș vrea sa pot spune că îmi doresc să rămân în învățământ toată viața pentru că acesta este adevărul acum, însă nu putem să știm niciodată ce ne rezervă cu adevărat viitorul”, a mai precizat Miruna, pentru sursa citată.
Te-ar putea interesa și: Ce notă a luat Dan Negru la BAC. A fost cel mai mic punctaj de la el din clasă, puțini știu asta