O mașină de teren ce pare să fie un SUV Mercedez Benz a ajuns Marea Neagră, destul de aproape de țărm. Din păcate, setul de circumstanțe neobișnuit a dat naștere unui conflic.
Pe parcursul weekendului, un bărbat a filmat o mașină de teren ce încerca să scoată un SUV din apă, în zona Mamaia Nord, de pe țărmul litoralului românesc. Eforturile nu au fost însă încununate de succes, iar setul de circumstanțe care a dus la eveniment este unul cât se poate de suspect. În contextul în care mașinile nu au voie să circule atât de aproape de apă, Poliția a deschis o anchetă și, în cel mai optimist caz, șoferul Mercedesului va primi doar o amendă.
În timp ce un turist a filmat întreaga scenă, a fost luat la rost de către șoferul autovehicolului și de către unii dintre cei ce încercau să-l scoată dintre valurile mării. În imaginile filmate la răsărit de soare se vad mai multe persoane care, cu ajutorul unui autoturism de teren, încearcă să scoată din mare un alt vehicul. Acțiunea a fost un eșec, coarda cu care era tractat vehiculul rupându-se sub tensiune.
Tonul folosit de cel care conducea SUV-ul Mercedes a fost unul din ce în ce mai agresiv, o manifestarea a frustrării derivate din întregul incident. „Te ajută cu ceva că filmezi? (…) Nu mai filma! E tare ce se întâmplă, nu?”, a strigat șoferul. ”Ai o față de prost. Dacă îți dau două capace, cum e? Ia zi, ripostezi și tu?”, îi transmite un tânăr implicat în operațiune. Bărbatul care a filmat evenimentul și-a păstrat calmul și nu a răspuns provocărilor.
Nu a trecut mult timp până când un echipaj de poliție a sosit la fața locului pentru a aplana conflictul. Pentru simplul fapt că a condus mașina în apele mării, pe plajă, șoferul riscă o amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 lei. Numele șoferului proprietar de SUV nu a fost dat publicității.