În cursul zilei de luni, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat că speră ca la începutul lunii iulie să se deschidă sezonul turistic. Anunțul a fost făcut chiar în prima zi în care a fost adoptată relaxarea restricțiilor anti-COVID-19.
După o perioadă de șase săptămâni în care grecii au fost izolați la domiciliu, luni s-a marcat ziua cea mare, cea de relaxare graduală a restricțiilor, zi în care cetățenii au dat buzna în frizerii și în magazinele de electrocasnice.
În urma relaxării graduale a restricțiilor, grecii au acces la saloane de coafură, florărării, librării, dar și magazine pentru uzul casnic. Pentru a ține sub control situația, polițiștiii s-au prezentat de la prima oră a dimineții în stațiile de metrou și în locurile publice, pentru a fi siguri că cetățenii respectă distanțarea socială, purtarea măștilor de protecție și restul măsurilor de siguranță impuse de autorități.
Ca și în cazul României, relaxarea presupune circulația în locuri publice fără declarație pe propria răspundere, fapt pentru care, ieri, străzile Atenei dar și a altor orașe s-au umplut. Datorită restricțiilor foarte dure, impuse la jumătatea lunii martie, Grecia a înregistrat un număr de îmbolnăviri cu COVID-19 mult mai mic decât în alte țări. Astfel, o ţară cu 11 milioane de locuitori a înregistrat până în acest moment 2.626 de cazuri de COVID-19 şi 144 de decese.
Chiar dacă românii nu știu sigur unde își vor putea petrece vacanța de vară, proprietarii localurilor și ai plajelor din Grecia amenajează stațiunile pentru primirea în siguranță a turiștilor din toată lumea. După cum bine știm, plajele exotice ale Greciei se află în topul preferințelor românilor, iar speranța multora dintre noi rămâne vie în vederea petrecerii unui sejur acolo.
În urmă cu puțin timp, a apărut un material video în care se poate vedea cum a fost amenajată o plajă din Santorini. Aici, proprietarii au instalat deja primele cabine din plexiglas care adăpostesc două şezlonguri, o umbrelă şi un dispozitiv cu gel dezinfectant.
„Trebuia să găsim o soluţie pentru a-i face pe oameni să se simtă în siguranţă în această vară. Nu putem aştepta după recomandările autorităţilor, trebuie să fim proactivi”, spune administratorul unei plaje, potrivit greekreporter.com, citat de digi24.
Din păcate, Grecia traversează o criză economică uriașă, dat fiind faptul că statul elan se bazează în mare parte pe turism. Din cauza pandemiei de coronavirus, mulți turiști și-au anulat vacanțele, iar momentan nu se știe când vor fi ridicate restricțiile de călătorie.
Vezi imaginile de senzație cu o plajă din Santorini, amenajată pentru a întruni condițiile de siguranță anti-COVID-19: