VIDEO Protest inedit la Dacia Pitești: cu tava cu mâncare, în biroul directorului

VIDEO Protest inedit la Dacia Pitești: cu tava cu mâncare, în biroul directorului

Se anunță grevă la Dacia Renault. Anajații uzinei din Pitești spun că negocierile de vineri, 12 aprilie, au eșuat.

Fără o înțelegere în privința creșterii salariilor, sindicaliștii spun că sunt gata de proteste.

Săptămâna aceasta angajații Dacia Pitești au protestat într-un mod inedit. Muncitorii din două secții, nemulțumiți de mâncarea primită la cantincă, au pornit cu tăvile spre birourile șefilor.

Potrivit publicației online ePitești.ro, tăvile au ajuns la biroul directorului general.

Ce salarii vor angajații de la Dacia Pitești

Sindicatele au solicitat o majorare de 1000 de lei brut. Astfel, salariul minim la Dacia – Renault ar fi urmat să ajungă la 3200 de lei.

Cererea nu a fost acceptată iar patronatul a oferit 250 de lei creștere în aprilie și încă 50 de lei din octombrie.

Cum și ultima rundă de negocieri pe marginea contractului colectiv de muncă au eșuat, liderii sindicali spun că vor să declanșeze marți o grevă de avertisment.

Sindicaliștii Dacia, și la protestul de la Guvern

Sute de sindicaliști au protestat, marți, la Palatul Victoria, o acțiune organizată de Alianța Federațiilor din Industrie.

Au solicitat încheierea contractului colectiv de muncă și facilitarea încheierii celui colectiv pe sector.

La protestul de la sediul guvernului au luat parte și sindicaliști de la Ford Craiova, Damen Galați și Dacia.

„Protestăm pentru că, de când s-a schimbat codul Muncii, în 2011, nu s-a modificat nimic în bine în traiul și reglementările la nivelul locurilor de muncă din industria României. Din păcate, în ultimii opt ani, am devenit sclavi în propria țară și cred că este momentul în care putem să modificăm acestă lege a lipsei dialogului social. Din această cauză și salariile au rămas la nivelul salariilor minime, ceea ce nu este normal.” Achille Duțu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie