Duncan Laurence, reprezentantul din Olanda, a câștigat Eurovision 2019, cu piesa „Arcade”. Pronosticurile de la casele de pariuri, unde era favorit, au fost confirmate la anunțarea rezultatului voturilor în marea finală Eurovison.
O piesă emoționantă, interpretată de artistul olandez în vârstă de 25 de ani, a convins publicul.
Cumulate, voturile publicului, majoritare în favoarea lui Duncan Laurence, și cele ale juriilor naționale din fiecare țară participantă, au dat câștigătorul: Olanda, cu 492 de puncte.
De notat că mai întâi au fost anunțate rezultatele juriilor, care au indicat favorite, pe rând, Macedonia, Italia, Rusia și Suedia. Odată publicate opțiunile spectatorilor și telespectatorilor exprimate prin televoting, tabela s-a schimbat în favoarea Olandei.
În clasamentul final, pe locul doi s-a aflat reprezentantul Italiei, Mahmoud, care a obținut 465 de puncte iar pe 3, Serghei Lazarev, concurentul Rusiei, cu 369 de puncte.
Trofeul i-a fost înmânat lui Duncan Laurence de către câștigătoarea de anul trecut a Eurovision, Netta Barzilai. Întreaga sală a fredonat, apoi, alături de artist, piesa câștigătoare, „Arcade”.
Ultima dată Olanda a câștigat concursul muzical european în urmă cu 44 de ani. Însă, este a cincea oară când această țară obține trofeul.
Cu două semifinale (marți și joi) și marea finală de sâmbătă seară, Eurovision 2019 a avut loc anul acesta la Tel Aviv, în Israel. Netta Barzilai, reprezentanta Israelului, a câștigat Eurovision 2018 cu piesa „Toy”.
Finala Eurovision de la Tel Aviv a fost considerată una dintre cele mai puternice din ultimii ani în privința cântecelor înscrise în concurs.
Gazdele s-au străduit, de asemenea, să ofere unul dintre cele mai spectaculoase showuri din ultimii ani. Madonna a susţinut un recital – două piese – pe scena din Israel. Primul a fost hitul din 1989 „Like A Prayer”. A urmat o piesă de pe viitorul său album, „Madame X”, numită „Future” și interpretată alături de rapperul american Quavo.
Finala a fost deschisă de Netta Barzilai iar pe parcursul showului au mai susținut recitaluri Dana International (câștigătoarea Eurovision în 1998) și Conchita Wurst (câştigătoarea Eurovision 2014). Au fost prezenți și Måns Zelmerlöw (câştigătorul Eurovision 2015), Gali Atari (câştigătoare Eurovision în 1979), precum și Verka Serduchka (locul 2 în 1997) și Eleni Foureira (locul 2 în 2018).