„Aveam nevoie de puțin aer“. Aceasta a fost răspunsul unei pasagere care a ieșit pe ușa de urgență a avionului și a ajuns afară. Femeia se întorcea din Turcia, din vacanță. E incredibil ce a urmat.
O femeie care se întorcea din concediu, din Turcia, a pus în dificultate echipajul unui avion Boeing 737 al Ukraine International Airlines. Pasagera a ieșit pe ușa de urgență a aeronavei, în timp ce pilotul aștepta OK-ul pentru a le permite oamenilor să coboare.
Întrebată cum își explică gestul șocant, femeia a spus că „avea nevoie de aer“. Aceasta era însoțită de soțul și de copilul lor. Deschiderea ușii de urgență nu i-a pus mari probleme, așa că a ieșit repede afară să se „împrospăteze“. Echipajul avionului, securitatea aeroportului și Poliția au intrat în alertă și i-au cerut pasagerei buclucașe să revină rapid la locul ei. Ulterior, aceasta a fost testată pentru droguri și alcool, însă nu a fost găsită pozitiv.
Aflat pe pistă, avionul a întârziat cu câteva zeci de minute accesul, spre nemulțumirea pasagerilor, care și-au pierdut răbdarea.
Genul acesta de întâmplări se petrec din când în când, astfel că cea relatată mai sus nu este prima și, probabil, nici ultima. Anul trecut, un pasager a deschis ușa de urgență a avionului, după ce a condundat-o cu ușa de la toaletă. Bărbatul, care efectua un zbor pe ruta Marea Britanie – Pakistan, a provocat întârzieri uriașe.
Potrivit anunțului companiei aeriene de atunci, zborul 702, operat de Pakistan International Airlines (PIA), trebuia să decoleze de la Manchester, Regatul Unit, cu destinația Islamabad, Pakistan, însă a avut o întârziere de 7 ore.
Din cauza incidentului, „toboganul destinat ieșirii s-a declanșat automat“, motiv pentru care cei patruzeci de pasageri au fost dați jos din avion. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene declara că bărbatul a deschis ușa de urgență crezând că este cea de la baie și că niciun alt pasager nu a fost afectat de incident.
Un alt caz șocant s-a petrecut în luna mai a lui 2019, când un pasager în vârstă a fost arestat și reținut pentru punerea în pericol a aparatului de zbor. Acesta a încercat să deschidă o ieșire de urgență, în timp ce aeronava staționa. Pentru că nu a vrut să-și aștepte rândul la coada de la debarcare, pasagerul, identificat după numele său de familie, Song, a deschis o ușă de urgență aflată lângă locul lui, după ce avionul a aterizat.