22 apr. 2020 | 10:16

Video. Imagini sfâșietoare într-un centru de plasament din Hunedoara. Copilașii sunt agresați fizic și verbal de către îngrijitoare

Știri generale
Video. Imagini sfâșietoare într-un centru de plasament din Hunedoara. Copilașii sunt agresați fizic și verbal de către îngrijitoare
Video. Imagini sfâșietoare într-un centru de plasament din Hunedoara. Copilașii sunt agresați fizic și verbal de către îngrijitoare

Scene cu puternic impact emoțional au fost filmate într-un centru de plasament din Lupeni, județul Hunedoara. În imagini se poate observa cum micuții sunt agresați fizic cu coada de la mătură și puși să execute exerciții fizice imposibile.

Imaginile video publicate au îngrozit o țară întreagă

Imaginile apărute în urmă cu câteva zile pe rețelele de socializare au creat revoltă în rândul întregii țări. Potrivit autorităților, aceste filmări au fost realizate în urmă cu un an, dar publicate de abia anul acesta.

Filmul groazei a fost publicat de Vișinel Bălan, activist pentru drepturile copiilor. Bărbatul a transmis că aceste imagini nu au fost singulare, lucru confirmat și de un alt tânăr din centrul din plasament care i-a dezvăluit că și el a fost ținta mai multor abuzuri de acest gen.

În scenele tulburătoare se pot observa mai mulți copii cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani, întinși la pământ, umiliți și supuși unor traume inumane. Micuții sunt amenințați cu bâte și puși să facă flotări, drept pedeapsă. Pe fundal se aude un copilaș implorând să fie lăsat în pace, însă fără succes.

Cine sunt principalii vinovați

În prezent, principala vinovată de acest comportament inuman este o angajată a Centrului de Plasament a copilului din Lupeni, care este cercetată disciplinar de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC), ca urmare a publicării acestor dovezi acuzatoare.

Directoarea DGASPC Hunedoara, Geanina Ianc, a declarat marți, pentru agerpres.ro, că a fost înștiințată despre situația revoltătoare de la Lupeni în urmă cu trei săptămâni, chiar de la unul dintre copii. Aceasta a susținut că micuțul a dezvăluit traumele prin care a trecut, chiar înainte de apariția imaginilor. Începând cu acel moment, directoarea  a declanșat cercetarea disciplinară a femeii care urlă la micuți.

În urma discuțiilor cu copiii, am aflat de la unul dintre ei despre această înregistrare făcută în urmă cu un an de zile. Am început cercetările disciplinare și am identificat două persoane care se aud pe fundal: una dintre ele țipă, umilește copiii, iar cealaltă lovește (cu o coadă de mătură – n.r.).

Suntem în cercetare disciplinară. (…) Este vorba despre o angajată și un fost beneficiar, care este plecat de un an din centru”, a afirmat directoarea DGASPC Hunedoara, potrivit banatulazi.ro.

Care a fost reacția agresoarei în fața autorităților

Directoarea a mai menționat faptul că femeia acuzată a recunoscut fapta sa, aceasta aflându-se momentan în concediu medical. Pe numele femeii a fost deschis dosar penal, angajata fiind acuzată de abuz emotional și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Este inadmisibil ceea ce a făcut. Trebuie neapărat să răspundă pentru ceea ce a facuţ chiar daca s-a întâmplat în urma cu un an”, a precizat Geanina Ianc.

În Centrul de plasament al copilului din Lupeni se află instituţionalizaţi 14 copii cu vârstele între 7 şi 18 ani, toţi fiind elevi la şcolile din oraş.

Vezi imaginile video cu abuzul petrecut în centru de plasament:

https://www.youtube.com/watch?v=BPycsxi9tZw&feature=emb_title