Un pasager a surprins imagini incredibile la bordul unui avion care trebuia să decoleze de pe Aeroportul Otopeni și să ajungă în Cairo. A fost bătaie în toată regula, după ce o femeie a fost rugată să se legitimeze și a refuzat, iar personalul de bord i-a cerut să coboare din aeronavă. Soțul ei i-a sărit în ajutor, iar conflictul a escaladat.
Aeronava în care s-a petrecut incidentul aparține companiei Tarom și trebuia să ajungă în Cairo. Conflictul a pornit după ce o femeie s-a așezat pe scaunul din zona ieșirii de urgență. Personalul de bord a încercat să îi facă instructajul, dar femeia nu a înțeles nimic și a fost rugată să se legitimeze. În acel moment, soțul ei a intervenit și i-a reproșat personalului din avion că nu are dreptul să o legitimeze pe femeie.
În dispută intervin mai mulți pasageri, care le spun agenților că omul are probleme cu inima. În cele din urmă, bărbatul este încătușat și scos din avionul, însă ceilalți pasageri sunt vizibil nemulțumiți de cele întâmplate.