Adela Popescu a avut parte de un șoc. Micii ei năzdrăvani nu o lasă deloc să se relaxeze. Nici bine nu ajunge acasă de pe platourile de filmare…că trebuie să dea piept cu realitatea vârstei la care se află cei doi băieți ai săi. Ce „surpriză” deosebită i-au lăsat aceștia mamei lor?
Adela Popescu are un program destul de încărcat, dar fanii observă cum mereu reușește să-i adune pe soț și copii la timpul de joacă petrecut împreună. Vedeta a avut parte de o surpriză deosebită din partea copiilor ei. Talentul la desen și inspirația nu i-a putut ține departe de canapeaua gri deschis din sufragerie. Micuții au luat câte un marker permanent și au început să deseneze de zor pe frumoasa piesă de mobilier adusă tocmai din Italia.
„Întâmplarea aceasta extraordinară s-a petrecut acum câteva seri. Înțeleg că pe canapeaua noastră aproape nouă, comandată din Italia, și pe care am așteptat-o două luni, un cățel a pășit. Pentru că da, acele urme de marker permanent, sunt lăbuțele lui Patrocle. Sincer acum, are copilul vreo vină că dulăii mișună de capul lor? Ce am învățat din asta: până împlinesc băieții minim șapte ani, tot ce vom schimba în casă vor fi așternuturile. Le vom lua din dulap și le vom pune în pat. Atat”
Adela Popescu
„Pentru că este un tip ingenios, a acoperit-o cu niște șervețele, astfel încât să nu ne atragă nimic atenția. Dar…priviți!”, a spus Adela în clipul video pe care l-a făcut pentru a le arăta internauților cât de creativi și năzdrăvani sunt copiii ei. Mămicile care o urmăresc și care au trecut prin nenumărate momente de genul acesta i-au dat sfaturi despre cum să scape de petele de marker.
„Soluție de amoniac și e ca nouă, Adela”, „Încearcă cu spirt sau fixativ”, „Asta îi zic și eu soțului. Nu schimbăm nimic în casă până nu crește copilul”, au fost doar câteva din soluțiile găsite de mămici.