VIDEO A apărut o nouă „poartă către iad“! Craterul masiv i-a uluit până și pe cercetător. Care e cauza

de: Emanuela Pană
09 09. 2020

Temperaturile din regiunea arctică din Siberia au crescut până la o medie record, fapt ce a condus la apriția unor cratere uriașe. Astfel, o explozie care ar fi fost cauzată de gaze subterane eliberate din cauza schimbărilor climatice a deschis o gaură uriașă în pământ, în Arctica Rusă. Mai multe detalii despre noua „poartă către iad“, în continuare.

A apărut o nouă „poartă către iad“

În timpul unei expediții în Peninsula Yamal de deasupra Cercului Arctic, oamenii de știință au descoperit, în luna iulie, o nouă „poarta către iad“, adică adică un crater de 50 de metri. De la obervarea inițială a fenomenului extrem, în 2014, au mai fost descoperite 16 situri similare în nord-vestul extrem al Siberiei.

„Făcea zgomote. Parcă era ceva în viață“, a declarat Evgeni Chuvilin, unul dintre cei mai reputați experți în permafrost ai Rusiei și, totodată, unul dintre cei care au descoperit craterul cu numărul 17.

Deși guvernul rus încurajează întreprinderile de petrol, gaze naturale și minerit în nordul îndepărtat, zona este încă prea puțin populată pentru că exploziile pot să prezinte riscuri mari, a mai spus specialistul.

Cum explică cercetătorii ruși fenomenul

Potrivit cercetătorilor, acest tip de cratere se formează când pământul înghețat timp de perioade îndelungate (cunoscut sub denumirea de permafrost), începe să se topească, eliberând, astfel, gaz metan, care la rândul lui crează umflături în pământ, fapt ce conduce, în cele din urmă, la o explizie uriașă.

„Craterul 17” din Siberia, sau o nouă „poartă către iad“

„În prezent există două teorii cu privire la cauzele creșterii presiunii suficient de mult încât să producă o astfel de explozie: revenirea la starea gazoasă a metanului înghețat la mari adâncimi sau eliberarea depozitelor de metan datorită topirii permafrostului de la suprafața pământului“, notează hotnews.ro.

Metanul este un gaz cu efect de seră cu o pondere destul de mare, contribuind la încălzirea atmosferei terestre. El se comportă ca o sticlă de șampanie atunci când îi sare dopul, potrivit spuselor cercetătorului rus, Chuvilin.

Tot el spune și că exploziile de acest tip ar putea fi caracteristice doar nordului extrem al vestului Siberiei deoarece nu au fost descoperite altele asemănătoare altundeva în Siberia sau în zonele Arctice ale Canadei sau Alaskăi, regiuni care sunt și ele afectate de schimbările climatice.