Victor Ponta s-a făcut de râs după moartea lui Diego Maradona. Ce mesaj de doliu a postat

de: Stan Nicu
26 11. 2020

Victor Ponta s-a făcut de râs după moartea lui Diego Armando Maradona. Politicianul nostru a postat un mesaj copiat de la un alt jucător celebru. Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct.

Victor Ponta a plagiat un pic la mesajul postat în memoria lui Maradona. Ce i-au transmis internauții

Tot mapamondul a reacționat la auzirea veștii că Diego Armando Maradona a murit. Foarte mulți, îndurerați de vestea tristă, au reacționat pe rețelelede socializare așa cum au simțit ei. Printre aceștia s-a aflat și Victor Ponta, care a ținut să transmită un mesaj pentru cel care a fost cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor.

Astfel, Victor Ponta a făcut un mic plagiat, o parte a mesajului său fiind identic cu al unui alt mare jucător, Gary Lineker.

Mesajul lui Victor Ponta, asemănător cu al lui Gary Lineker

Unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile a decedat la vârstă de 60 de ani, după ce a suferit un stop cardiorespirator, în Argentina. După o viața binecuvântată, dar problematică, să sperăm că va găsi ceva confort în mâinile Domnului”, a scris Victor Ponta pe Twitter. Ultima frază este identică cu postarea lui Gary Lineker.

Mesajul fostului premier a fost scos în evidență pe Facebook de Traian Berbeceanu, noul prefect al Capitalei. Astfel, internauții nu au ratat momentul și l-au taxat pe președintele PRO România.

Internauții au făcut mișto de Victor Ponta

”Eu vreau să știu de la cine a luat primul paragraf./Urât din partea domnului Gary./ Sunt spectaculoși. Gândesc la fel./ Cât o fi copiat ăsta la școală…/ Trebuie apreciat pentru efortul depus: copy/paste”, au scris internauții.

Vitor Ponta a mai avut probleme cu plagiatul, însă mult mai mari față de ce s-a întâmplat cu mesajul adresat lui Maradona. În luna iulie a acestui an, Înalta Curte de Justiție a decis definitv că Victor Ponta și-a plagiat lucrarea de doctorat. În 2012, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a informat că Victor Ponta a plagiat zeci de pagini.

Cariera fotbalistică a lui Diego Armando Maradona

Diego Armando Maradona a decedat miercuri, 25 noiembrie în urma unui infarct.

Diego Armando Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell’s (1993-1994);

Câte goluri a marcat Diego Armando Maradona

Diego Armando Maradona a marcat 312 goluri în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;

91 de selecții a strâns Diego Armando Maradona la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;

Maradona, campion mondial în 1986

10 trofee a cucerit Diego Armando Maradona, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).