Victor Pițurcă a oferit un interviu unde a vorbit despre șansele naționalei, relația cu Rădoi, dar și ofertele din țară și din străinătate.
Victor Pițurcă a vorbit în exclusivitate pentru Playsport despre naționala lui Mirel Rădoi, relația cu fostul său elev, actual selecționer, a făcut calcule în ceea ce privește ”tripla” care urmează și a dezvăluit și câte ceva despre planurile sale de viitor, dar mai ales despre speculațiile că s-ar alătura Stelei.
„Adică este ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum, nu s-a mai întâmplat așa ceva, mi se pare o problemă. O problemă care trebuie gestionată de Mirel Rădoi, care trebuie să își pregătească o strategie solidă pentru toate aceste trei jocuri, de la lot la pregătire fizică, tot…(…)
Da, ne dezavantajează, dar ca program, mie mi se pare un program bun, în afara faptului că avem meci greu cu Germania, e bine că deschidem cu Macedonia și după ce jucăm cu Germania, mergem în Armenia. Cel mai important e primul joc, în care e obligatoriu să luăm cele trei puncte.
Primul joc înseamnă totul în această luptă pentru calificare, sunt importante cele trei puncte și e foarte important factorul psihologic, pentru că altfel abordezi Germania. Primul joc trebuie pregătit fără greșeală”, a declarat Pițurcă.
„Nu, am vorbit cu el înainte de a prelua echipa națională, după nu mi-a mai dat niciun telefon. Eu zic că e normal, pentru că el venind deja ca antrenor de la tineret, a acumulat experiență, iar el trebuie să-și impună strategia lui, regula lui, am văzut ce a încercat el, au fost și lucruri bune, și mai puțin bune, sunt sigur că a analizat împreună cu staff-ul lui toate reușitele, toate nereușitele, sunt convins că va lua deciziile cele mai bune.
Nici nu avea ce să mai vorbească el cu mine, eu nu sunt în temă cu adversarii lui, nu cunosc jucătorii selecționați, el trebuie să știe cel mai bine”, a mărturisit el.
Ce i-ar trasmite lui Rădoi? Ce sfat ar avea pentru el. Citește continuarea interviului pe Playsport.ro.