26 iul. 2023 | 23:47

Viața tragică pe care a avut-o Sinead O’Connor. Prin ce momente tulburătoare a trecut VIDEO

Monden
Viața tragică pe care a avut-o Sinead O’Connor. Prin ce momente tulburătoare a trecut VIDEO

Vestea morții cunoscutei cântărețe Sinead O’Connor a generat un val de tristețe publică. În ciuda carierei sale de succes, artista a trecut prin încercări grele. Apropiații susțin că în ultima perioadă, vedeta se lupta cu depresia.

Cine a fost Sinead O’Connor?

Sinead O’Connor a încetat din viață la vârsta de 56 de ani. Fanii acesteia își arată regretele pe rețelele de socializare. Însă, foarte puțini știu dramele prin care a trecut celebra cântăreață.

Artista s-a născut pe 8 decembrie 1966, în Glenageary (Dublin).  Vedeta a făcut parte dintr-o familie numeroasă, având trei frați (Joseph, John și Eoin), dar și o soră (Eimear), ea fiind cea mijlocie. Numele său provine de la Sinéad de Valera (soția președintelui Éamon de Valera).

La vârsta de 8 ani, Sinead afla că părinții ei vor divorța. În urma divorțului, cei trei copii au rămas alături de mama acestora. Însă, în loc de grijă și iubire, cei mici au cunoscut violența și abuzul.Mama acesteia se confrunta la acel moment cu tulburări de sănătate mintală și dezvoltase o dependență pentru substanțe interzise.

„A condus o cameră de tortură. Era o persoană care se bucura și zâmbea când îți făcea rău. … Eram îngrozită.. Urăsc faptul că nu am putut să am grijă de ea, poate să-i ofer înapoi puțină dragoste. Și să o ajut, nimeni nu a ajutat-o”, mărturisea solista pentru celebrul dr. Phil, în 2017.

Sinead O’Connor, abuzată de mama sa

Anii în care a stat alături de mama sa și-au spus cuvântul, iar Sinead O’Connor a ajuns să fure din magazine. La vârsta de 15 ani a fost prinsă furând din magazin. Din cauza faptelor comise, artista a ajuns într-una din instituțiile catolice Magdalene, Grianán Training Centre, acolo unde și-a șlefuit talentul. Norocul a făcut ca una dintre surorile toboșarului trupei irlandeze In Tua Nua să lucreze la centru. Aceasta i-a observat talentul și i-a recomandat-o fratelui său.

Talentul său a fost observat și de membrii cunoscutei trupe. Astfel că, artista a ajuns să înregistreze prima ei piesă, Take My Hand.

Sinead O’Connor a decis să-și urmeze pasiunea și să studieze mai multe despre aceasta. Astfel că, artista reușește să intre la Newtown School din Waterford, unde, ajutată de către profesorul de limbă irlandeză, Joseph Falvey, a înregistrat un demo cu patru melodii (două coveruri și două piese proprii ce aveau să apară pe primul său album).

Te-ar putea interesa și: A murit cântăreața Sinead O’Connor. Doliu uriaș în muzica internațională

Muzica, singura cale de evadare

De atunci, a cunoscut numeroase reușite pe plan profesional. Însă, pe plan personal lucrurile nu au mers tocmai bine. De-a lungul vieții, vedeta a fost căsătorită de patru ori (cu producătorul și muzicianul John Reynolds, cu jurnalistul Nicholas Sommerlad, cu jurnalistul John Waters, respectiv cu muzicianul Donal Lunny).În ciuda căsătoriilor sale, Sinead O’Connor a declarat că are o altă orientare sexuală.

„Sunt lesbiană… deși nu am fost foarte deschisă în privința asta, și de-a lungul vieții mele am ieșit cu bărbați, pentru că am nu am fost, neapărat, confortabilă să fiu lesbiană. Dar de fapt sunt lesbiană.“

Artista a lăsat în urmă trei copii îndurerați, fiind vorba, mai exact, de Jake Reynolds (tatăl acestuia fiind primul ei soț); o fiică, Róisín Waters (tatăl ei fiind editorialistul „The Irish Times“, John Waters); Yeshua Francis Neil (al cărui tată este fostul ei partener Frank Bonadio).

Surse din presa mondenă susțin că, artista se confrunta de ceva timp cu depresia. Simptomele au început să se înrăutățească după moartea fiului ei, Shane. La o săptămână de la moartea acestuia, artista a încercat să-și ia viața. Însă, aceasta nu a fost singura tentativă de sinucidere. În anul 2007, artista a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, încercând să se sinucidă pe când avea doar treizeci și trei de ani.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DONALD TRUMP, anunț înainte de a PRELUA FUNCȚIA. PREȘEDINTELE SUA a CONFIRMAT
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Echipa aurie a câștigat ieri battle-ul. Eliminare șocantă pentru Chefi, diseară: „N-am văzut un om să plângă în hohote ca acum”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro