Vești proaste pentru toți șoferii! Ce se întâmplă cu taxele auto, de la 1 octombrie 2020

de: Stan Nicu
01 10. 2020

Sunt vești proaste pentru șoferi după ce s-a anunțat că taxele auto nu se mai plătesc la DRPICV. Astfel, începând de astăzi, 1 octombrie 2020, taxele pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor de circulație provizorie, precum și a permiselor de conducere nu se mai pot plăti, în numerar, direct la ghișeele serviciilor de permise și înmatriculări auto.

Vești proaste. Unde se vor plăti taxele auto, începând de la 1 octombrie 2020

Vești proaste pentru șoferi. Potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), începând de azi, cei interesați pot plăti contravaloarea certificatelor de înmatriculare, autorizațiilor de circulație provizorie și a permiselor de conducere “exclusiv în CONT BCR : RO94RNCB0082000367331018, beneficiar: Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând mijloacele de plată: virament, mijloace de plată online, Sistemul național electronic de plată online (S.N.E.P) – ghișeul.ro, POS-uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente – în curs de operaționalizare, mandat poștal, alte mijloace de plată, prevăzute de lege”, informează drpciv.ro.

De asemenea, DRPCIV subliniază în comunicat faptul că, de-acum, contravaloarea documentelor de mai sus nu se mai poate achita la ghișeele autorității, ceea ce înseamnă că cei interesați de eliberarea unor noi acte trebuie să plătească înainte taxele și să aibă la ei dovada efectuării acestora.

De la 1 octombrie taxele auto nu se mai platesc la DRPCIV

Ce nu se mai plătește la DRPCIV

DRPCIV a anunțat toate tarifele care nu se mai plătesc la ghișeele sale, începând de la 1 octombrie 2020.

”Tarifele aferente confecționării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferential sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se vor achita în conturile trezoreriei prin virament, mandat poștal, numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului sau la casieriile unităților Trezoreriei Statului , în condițiile legii”, mai arată comunicatul de presă al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Proiect de OUG de modificare a legii RCA

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor Publice a supus consultării publice un Proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii în ceea ce privește asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, una dintre modificări vizând asigurații cu risc ridicat. “Proiectul ordonanţei de urgenţă de modificare şi completare a Legii nr. 132/2017 are în vedere în principal următoarele: 1. Se propun modificări asupra modului de funcţionare a “asiguratului cu risc ridicat”: Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcţionare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate şi ofertate de către BAAR şi nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislaţiei are în vedere eliminarea obligaţiei BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat.

 Totodată, se are în vedere instituirea obligaţiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor şi procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc şi condiţiile de încheiere a asigurării, asumate de către toţi membrii BAAR, precum şi de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraţilor cu risc ridicat”, se arată în nota de fundamentare a documentului.