Vești proaste pentru Elena Udrea. Ce decizie au luat judecătorii, în cazul anchetelor care o vizează

de: Claudiu Surmei
24 06. 2019

Elena Udrea a fost trimisă din nou în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor, anunță procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Alături de fostul ministru al Turismiului a mai fost trimis în judecată și Dan Andronic, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Elena Udrea, trimisă din nou în judecată de DNA

„La data de 24 iunie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus retrimiterea în judecată a inculpaților:

UDREA ELENA GABRIELA, membru al Guvernului la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor; ANDRONIC DAN-CĂTĂLIN, om de afaceri și jurnalist, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Precizăm că, anterior, în etapa procesuală a camerei preliminare, prin încheierea din data de 11 februarie 2019, judecătorii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus anularea unor probe (emailuri) și îndepărtarea lor de la dosar. În consecință, procurorii anticorupție au solicitat restituirea cauzei în vederea readministrării probelor anulate, lucru pe care l-au și făcut în contextul efectuării unei percheziții informatice”, se arată într-un comunicat emis, luni, de DNA.

Anchetatorii susțin că Elena Udrea a acceptat, în 2011, promisiunea unui om de afaceri de a primi 5 milioane de dolari pentru a-și exercita influența în Ministerul Economiei și la Hidroelectrica pentru a menține contractele pe care afaceristul le avea cu această companie. Udrea ar fi primit în noiembrie 2011, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro.

„Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro, Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe”, precizează sursa citată.

În ceea ce îl privește pe Dan Andronic, acesta ar fi mințit în cadrul anchetei. El a spus în fața procurorilor că nu a știut că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței, că nu i-a cerut acordul pentru a publica anumite articole și că i-a prezentat acesteia date cu privire la situația financiară a cotidianului deținut doar pentru a se lăuda.