Vești majore pentru românii cu credite în franci elvețieni. Ce a decis instanța
Românii care au credite în franci elvețieni au primit, în sfârșit, vești bune! Aceștia ar putea primi înapoi banii din diferența de curs față de data încheierii creditului în franci elvețieni.
Doi tineri din Cluj au reușit să câștige în instanță restituirea sumelor ce provin din diferența de curs față de la data încheierii creditului de acum 13 ani, însumând 2,3886 de lei, scrie Gândul.ro.
Românii cu credite în franci elvețieni pot răsufla ușurați
Hotărârea a fost dată de Tribunalul Cluj și este definitivă și executorie. Raiffeisen Bank, banca care a acordat creditul, a anunțat că va ataca decizia instanței.
Reclamanții au cerut recalcularea creditului luat în franci elvețieni în octombrie 2008, după ce au pierdut la instanța de fond. Avocatul Adrian Cuculiș a constatat că noua Lege a dării în plată, criticată după promulgare, este constituțională, cu excepția unui articol.
„Definitivă și executorie. Banca Raiffeisen obligată la înghețarea cursului CHF la doar 2.3 lei / Franc Elvetian și în același timp obligată să restituie toți banii plătiți de către împrumutat din 2008 și până în prezent ca excedent peste cei 2.3 lei/ chf, la care se adaugă dobanda legală”, a explicat avocatul Adrian Cuculiș.
În prezent, un franc elvețian este cotat de BNR cu 4,4992 lei.
Reprezentanții băncii Raiffeisen au transmis că respectă hotârârea judecătorească, dar și rezervă dreptul de a o ataca.
„Raiffeisen Bank va respecta hotărârea instanței așa cum a fost ea pronunțată. Nu putem însă să nu constatăm că este o practică izolată, a unui complet de la Tribunalul Comercial Cluj, contrară practicii generale din România, dar și dreptului Uniunii Europene. Pornind de la această constatare, ne rezervăm dreptul de a formula o cale extraordinară de atac pentru încălcarea de către instanță a dreptului comunitar”, au transmis aceștia pentru sursa citată mai sus.