Vești bune pentru șoferi. Prețul benzinei ar putea scădea. Care e diferența acum între benzină și motorină

Autor: Daniel Ștefan - 10:34, 11 iun. 2019

Prețul benzinei ar putea scădea în următoarea perioadă. E o veste bună pentru consumatori, dar una mai nefericită pentru producători și exploatatori. Evident, n-o să însemne că-i va sărăci, dar șoferii nu pot decât să se bucure, cel puțin pentru moment.

Posibilitatea ieftinirii benzinei a fost sugerată de ministrul rus al Energiei, Alexander Novak. Acesta a declarat luni, 10 iunie, că prețul barilului de petrol ar putea scădea sub 30 de dolari, în condițiile în care Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), dar și altele din afara ei nu vor extinde acordul pentru reducerea producției.

Scade prețul benzinei?

Dintr-o dată, parcă vestea nu mai sună la fel de atrăgătoare când a precizat scăderea producției. Tocmai acum, când există mai multă nevoie ca niciodată de carburanți? Ei bine, da, cu siguranță.

„Există riscuri mari pe piaţă legate de supraproducţie şi Moscova trebuie să monitorizeze mai mult piaţa petrolului pentru a putea lua în iulie o decizie echilibrată”, avertizează ministrul rus al Energiei, potrivit Știri pe surse.

Ministrul rus s-a întâlnit cu omologul său din Arabia Saudită, Khalid al-Falih, deci una dintre statele membre OPEC, care a l-a asigurat pe Novak că au fost luate măsuri pentru a preveni o eventuală scădere semnificativă a prețului barilului de petrol.

Vești bune pentru șoferi. Prețul benzinei ar putea scădea. Care e diferența acum între benzină și motorină

Țările membre OPEC și alte state care colaborează cu organizația și care sunt exportatoare de petrol au convenit ca în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 să se reducă producția de petrol cu până la 1,2 milioane bpd. Scopul? Stimularea creșterii ulterioare a prețului petrolului, evident.

Reprezentanții organizației ar trebui să se întâlnească la Viena pe 25 și 26 iunie, pentru a stabili dacă pactul pentru scăderea producției va fi extins, dar există posibilitatea ca evenimentul să fie amânat până pe 3 și 4 iulie. Se cunosc puține informații privind această întrunire pentru că e un eveniment care se desfășoară mai mult cu ușile închise. Rezultatul discuției o să-l vezi la pompele de alimentare cu benzină și motorină.

Diferența de preț între benzină și motorină

Marți, 11 iunie, până în ora 12:00, în București, cea mai ieftină benzină (standard) era la Petrom, adică între 5,57 lei și 5,64 lei. Prețul motorinei, în schimb, la aceeași benzinărie, pornea de la 5,71 lei și ajungea la 5,74 lei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI