S-a vorbit în spațiul public, în ultimul timp, despre creșterea pensiilor, însă oficialii s-au ferit să ofere un termen concret la acest lucru se va întâmpla.
Acum, se anunță vești bune pentru pensionarii din România. Ministrul Finanțelor anunță încă o schimbare, pe lângă mărirea pensiilor.
Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022, conform declarațiilor oficialilor. Punctul de pensie va fi corelat cu inflația, dar și cu creșterea salariului minim brut pe economie.
„E complicat. Avem o traiectorie convenită cu Comisia Europeană în legătură cu deficitul bugetar. Dacă ne facem probleme din punct de vedere al deficitului bugetar, atunci problemele o să fie şi mai mari pentru că, de fapt, deficitul bugetar înseamnă că împrumuţi tot mai mulţi bani pentru a acoperi costul pe care îl avem cu pensiile.
Din punctul meu de vedere trebuie găsit un echilibru şi vă daţi seama că politic discutând îţi doreşti să creşti pensiile cât mai mult pentru că asta înseamnă inclusiv un câştig electoral, dar este şi o responsabilitate să le poţi plăti.
Ne dorim ca acea lege (n.r. Legea Pensiilor) să ajungă să fie respectată cât mai repede posibil, dar asta înseamnă şi să ai banii respectivi. Deocamdată nu ne putem permite o asemenea creştere”, a declarat Dan Vîlceanu într-un interviu.
Ministrul de Finanțe a declarat că este vorba despre o creștere de 6-7% începând cu prima zi a anului viitor.
Dan Vîlceanu a spus că varianta confirmată de Ministerul Finanțelor este indexarea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflație, dar și cu jumătate din creșterea reală a salariului mediu brut.
„Şi cu jumătate din salariul mediu brut pe economie, pentru că asta a fost şi asta este şi acum una dintre regulile din lege. Ca procent, dacă luăm în considerare inflaţia din 2019, pentru că aceea se ia în considerare acum, poate 6-7%, să vedem cât va fi exact când vom face aceste calcule”, a spus ministrul.
Premierul Florin Cîțu a declarat recent că de la 1 ianuarie 2022 se va reveni la vechiul sistem de majorare a punctului de pensie, în raport cu creșterea salariului mediu brut pe economie și cu inflația.
„De la 1 ianuarie 2022, pensiile vor fi majorate în raport cu inflaţia şi creşterea salariului minim brut pe economie. Revenim la legislaţia care spunea că pensiile cresc anual, transparent, cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut”, a afirmat Florin Cîţu.