Guvernul anunța la începutul anului reduceri ale cheltuielilor bugetare pentru 2021. În acest context o creștere a pensiilor publice este planificată pentru 1 ianuarie 2022. Declarația era făcută chiar de liderul PNL, Ludovic Orban. Bugetul pensiilor este deja considerabil mai mare decât în 2020, deoarece pensiile au crescut cu 14% în septembrie, după ce guvernul a amânat o creștere planificată de 40%. Dar, cu toate ajustările și măririle, la un simplu calcul aflăm că pensiile românilor au crescut cu doar 11 lei.
Potrivit actualului prim-ministru Florin Cîțu, cheltuielile pentru pensii au crescut deja cu 1% din PIB-ul țării. Potrivit unor surse guvernamentale, executivul a decis să reducă subvențiile pentru biletele de cale ferată ale studenților, diverse bonusuri pentru angajații din sectorul public și nu va distribui bonuri de vacanță în 2021. În 2020, România a înregistrat un deficit bugetar de 9,8% și intenționează să îl reducă la 7% din PIB anul acesta.
La 1 mai 2021, Raluca Turcan, ministrul muncii și protecției sociale din România, vorbea de o radiografie clară despre realitatea economică a țării. Ministrul a vorbit atunci despre sărăcie, despre inegalitățile sociale declanșate de deficiențele izbitoare din economia națională și de problema legată de pensiile care nu reflectă nivelul muncii.
În același context, guvernanții s-au lăudat și se laudă cu creșteri la pensiile românilor, și-așa considerate a fi cele mai mici din Europa. Conform acestora, pensiile ar fi crescut în al doilea trimestru al anului 2021 cu 0.7%. La un simplu calcu matematic românii au primit o majorare de doar 11 lei. Suma, considerată a fi una importantă, ar ajunge pentru două pâine și ceva zarzavaturi, în contextul în care prețurile au explodat în mai toate sectoarele. Cu această majorare, conform INS, pensiile au ajuns la suma de 1.661 de lei.
Numărul pensionarilor mediu în 2021 a scăzut față de anul trecut, ajungând la 5.85.000 de români, conform INS. Dacă e să calculăm la suma deja mărită, statul ar cheltui lunar cu pensiile majorate aproximativ 8,446,185,000 de lei. Cu aceste sume, de 11 lei, pensionarii români sunt în pragul sărăciei, și dacă ținem cont de deficitul bugetar, preconizațiile de creștere din 2022 nu vor putea fi acoperite de actuala guvernare.
Lipsa banilor la bugetul de stat, diminuarea programată a cheltuielilor sociale și rata inflației, nu vor duce decât la șubrezirea puterii de cumpărare a românilor, și mai ales a pensionarilor cu pensii minime, cum este cea despre care se tot discută în aceste zile. Criza politică în care se află acum România nu face alteva decât să destabilizeze toți palierii economici și, odată cu influențarea cursului de schimb, să avem o nou creștere masivă a prețurilor.