Vestea uriașă primită de Lucian Bute, la 41 de ani. „Este ceva extraordinar!”
Vestea uriașă primită de Lucian Bute, la 41 de ani. Fostul deținător al centurii mondiale IBF la supermijlocie s-a retras din activitate în 2017. Bute a deținut tilul vreme de aproape 5 ani, între 2007-2012. Gălățeanul născut în comuna Pechea s-a stabilit cu familia în Canada, Montreal, provincia Quebec, unde și-a disputat și majoritatea luptelor. El a fost recompensat de autoritățile sportive locale prin includerea în Panteonul Sporturilor din Quebec.
Vestea uriașă primită de Lucian Bute, la 41 de ani
Vestea uriașă primită de Lucian Bute, la 41 de ani. Fostul pugilist născut în comuna gălățeană Pechea a atins cele mai înalte culmi ale gloriei sportive. Cea mai mre parte a carierei sale profesioniste s-a desfășurat în Canada, la Montreal, provincia Quebec, care i-a devenit și noua casă. Supranumit „Le Tombeur” (n.r. -„Ucigașul/Cel care te bagă în mormânt”) Lucian Bute a deținut, între 2007-2012, titlul mondial IBF la categoria supermijlocie. Și-a apărat centura în 9 lupte, fiind învins, în cele din urmă, de britanicul Carl Froch. În 2017 a susținut ultima sa partidă, după care s-a retras.
Lucian Bute a devenit în acești ani o legendă a sportului canadian și, mai ales, a celui din Quebec unde este un adevărat idol al boxului. Zilele trecute al a fost introdus în Panteonul Sporturilor din Quebec, o adevărată Galerie a Celebrităților ce reunește cei mai mari sportivi ai provinciei. În cadrul ceremoniei au mai fost primit aceeași onoare patru foști sportivi, hocheistul Guy Carbonneau, schiorul de fond Alex Harvey, hocheista Caroline Ouellette și ciclista Marie-Helene Premont, o specialistă în mountain bike.
„Este ceva extraordinar!”
Lucian Bute s-a declarat mândru să accepte onoarea făcută de canadieni.
Aseară am avut privilegiul să fiu acceptat împreună cu alți sportivi in Panthéon des sports du Québec. Un moment prețios din viața și cariera mea. Mândru să accept această onoare alături de familia mea”, a scris Lucian Bute pe contul său de Instagram, alături de o fotografie cu soția sa, Elena și cei doi copii ai lor.
În cadrul ceremoniei, Lucian Bute a declarat că este cea mai importantă seară din viața lui, după cea în care a devenit campion mondial, în 2007. El a rememorat și momentul în care a ajung, prima oară în Quebec, în 2003, fără să știe nici engleza, nici franceza.
După toată cariera mea, să fiu inclus în Panteonul sporturilor e ceva extraordinar. După ce am devenit campion mondial, în 2007, aceasta este practic cea mai importantă seară pentru mine. Asta arată că Lucian Bute a făcut ceva pentru sportul din Quebec, a marcat istoria. Este o onoare şi sunt foarte emoţionat.
Când am sosit aici, în 2003, nu vorbeam nici franceza, nici engleza. M-am integrat bine, Quebec-ul m-a adoptat. Am reuşit să vând 20.000 de bilete la Centre Bell pentru fiecare meci. Azi, viaţa mea este aici, familia este alături de mine, copiii sunt născuţi aici. Sunt ca un adevărat locuitor al Quebecului”, a spus fostul campion mondial la ceremonie, conform news.ro.
Lucian Bute s-a stabilit cu familia în Montreal. Împreună cu soția sa, Elena, are doi copii, de 3 și 5 ani. Bute s-a lansat în domeniul afacerilor imobiliare, dar are și proiecte legate de lumea boxului, sportul ce l-a făcut faimos.
Sursa foto: Instagram/butelucian