Vestea tristă a dimineții. Femeia peste care s-a aruncat contabila din București a murit. Victima a avut ghinionul să treacă pe stradă în acel moment
În urma incidentului dramatic de ieri din București, atunci când o femeie de 43 de ani a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 5, a fost confirmată o veste tristă. Din păcate, persoana izbită la pământ din cauza impactului cu femeia sinucigașă a murit, în cursul nopții de miercuri spre joi, în timp ce contabila care a încercat să se sinucidă, se află în afara oricărui pericol.
Cum a avut loc tragedia
Un gest de neînțeles al unei femei de 43 de ani, contabilă de meserie, s-a sfârșit tragic pentru o altă persoană, care trecea întâmplător, miercuri dimineață, în zona Unirii. În cursul dimineții de ieri, o contabilă a încercat să-și ia viața după ce a ajuns la birou. Aceasta a așteptat ca toate colegele să plece din birou pentru a recurge la gestul sinucigaș.
Aflată la etajul cinci al unei clădiri din centrul Capitalei, femeia a ales să-și ia viața aruncându-se de la geam. Din păcate, aceasta nu a luat în calcul că gestul ei ar putea fi fatal și pentru alte persoane nevinovate, astfel că s-a aruncat în gol, fără să mai stea pe gânduri. În urma impactului, contabila a căzut peste o femeie de 60 de ani, care trecea fix prin locul cu pricina.
În urma impactului, ambele femei au suferit răni grave și au fost transportate de urgență la spitale diferite, una dintre ele la Floreasca, iar cea de-a doua la Spitalul Universitar. Din cauza stării extrem de grave în care se afla, victima de 60 de ani a fost supusă unei intervenții grele, ce îi oferea o sansă la viață.
Femeia care a încercat să se sinucidă a scăpat cu răni ușoare
În ciuda eforturilor medicilor de a o salva, vârstnica s-a stins din viață în cursul acestei nopți. În schimb, persoana care a căzut de la etajul 5 a scăpat cu câteva răni ușoare și o fractură la mână. Investigațiile privind circumstanțele exacte ale acestui incident continuă, iar autoritățile caută să afle mai multe despre motivele care au condus la acest tragic accident.
Oamenii legii au deschis inițial un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar după moartea femeii, persoana care a comis această tragedie va avea de oferit multe explicații în fața oamenilor legii, răspunzând pentru gravitatea faptelor sale.
”La data de 25 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 14 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 08.50, cu privire la precipitarea unei persoane, de la etajul unui imobil, situat în Sectorul 4.
Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că, în cădere, persoana care s-a precipitat, o femeie în vârstă de 43 de ani, ar fi căzut peste o altă femeie, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe trotuarul pietonal.
De asemenea, ambele persoane erau conștiente, într-o stare mai gravă fiind femeia de 60 de ani.
Totodată, echipajele de prim-ajutor, sosite la adresă, au transportat cele două persoane la unități medicale, pentru îngrijiri suplimentare.
Din primele verificări efectuate, s-a constatat că femeia s-ar fi precipitat de la etajul 5. Cercetările sunt continuate de către Secția 14 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul de ieri al Poliției.