19 apr. 2024 | 19:20

Vestea momentului pentru viitorii pensionari din România. Ce condiții vor exista

News
Vestea momentului pentru viitorii pensionari din România. Ce condiții vor exista

Ministrul Muncii vine cu o nouă informație pentru cei care încă muncesc, dar urmează să se pensioneze în viitorul apropiat. Există noi condiții. Ce a declarat Simona Bucura Oprescu, aflați în rândurile următoare.

Condiții pentru viitorii pensionari din România

Simona Oprescu a anunțat că românii care se vor pensiona în viitor și acum lucrează în condiții speciale și deosebite de muncă. Aceștia nu vor mai avea aceeași reducere a vârstei de pensionare, a precizat ministrul Muncii.

„În momentul în care noi am negociat cu Comisia jalonul 214, reforma sistemului public de pensii, ca urmare a negocierilor cu Comisia am reușit să menținem grupele de muncă până în anul 2035 cu niște ajustări și ale condițiilor de eligibilitate și ale beneficiilor.

Beneficiile rămase sunt beneficii semnificative în continuare, adică ai punctaj suplimentar, ai spor de grupă, ai reducerea vârstei de pensionare. E drept că la condițiile generale – fiindcă de exemplu la anumite categorii – mineri sau respectiv cei din zonele de radiații sunt alte condiții, dar pentru condițiile generale reducerea vârstei era de 13 ani pentru condiții speciale, acum este de 10. Iar condițiile deosebite erau de 10 ani, acum este de 7.

Absolut toți pensionarii care au beneficiat de grupe de muncă își păstrează drepturile. Noua lege dispune doar pentru viitor. Deci de acum încolo vor fi aceste condiții”, a spus Simona Oprescu.

Ce sunt condițiile speciale și deosebit de muncă

În noua lege, definirea locurilor de muncă în condiții deosebite și în condiții speciale se păstrează, exact la fel ca în actuala lege a pensiilor.

Cu toate acestea, potrivit noii legi, pentru perioadele de cotizare în condiții deosebite sau speciale se acordă perioade suplimentare și constituie stagiu de cotizare în condiții normale, astfel:

  • patru luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă;
  • șase luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.

Pentru fiecare an lucrat în aceste condiții speciale, salariații câștigă câteva luni în plus la stagiul de cotizare. Legea nouă ia în considerare aceste perioade suplimentare la vechimea în muncă, acordată în baza legislației de dinainte de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, dar și perioadele suplimentare acordate pentru condițiile deosebite.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Ramona Olaru, imagini incendiare. A participat la celebrul show Magic Mike
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro