Teo Trandafir și Maia, fiica ei în vârstă de 19 ani, nu mai sărbătoresc de 5 ani Ziua Copilului, însă au bunul obicei de a-și face cadouri fără să aștepte ocazii speciale. Prezentatorea “Teo Show” – emisiune difuzată la Kanal D în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 10.00 – împlinește pe 2 iunie 55 de ani, dar, conform propriilor mărturisiri, se simte de 16 ani. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, Teo Trandafir ne-a povestit întâmplări memorabile din copilăria ei, cum a evoluat relația cu Maia de când aceasta este majoră, dar și care au fost calitățile cu care vedeta și-a cucerit publicul telespectator.
Mâine, de ziua ei, Teo Trandafir se va răsfăța cu o bucățică din tortul preferat: mousse de ciocolată.
Vedeta Kanal D ne-a mărturisit cum reușește să își controleze poftele și să păstreze rezultatele obținute în urma intervenției de micșorare a stomacului, la care a apelat în urmă cu 9 ani.
Îmi aduc aminte că m-am urcat într-un vișin, deși mama mă rugase anume să nu fac asta, pentru că eram îmbrăcată foarte frumos, ne pregăteam de o vizită. Îmi amintesc că am coborât din copac prin alunecare, ceea ce înseamnă că mi-am rupt dresurile, am murdărit rochia și era cât pe ce să mi-o și iau de la mama.
Am fost o fetiță că toate fetițele, nu cred că am excelat în vreun fel, dar nu îmi mai aduc aminte decât faptul că încercam să găsesc mistere în orice. Vedeam filme, seriale, se difuza atunci „Mannix” nu știu dacă-și mai aduce aminte cineva. Întâmplările cu care-mi surprindeam părinții nu era întotdeauna cele mai plăcute. Îmi aduc aminte că am ascuns două note mici, deși știam că ai mei vor merge la ședința cu părinții, și am așteptat cu mare nerăbdare întoarcerea lor. Spre marea mea surprindere, tata nu numai că nu s-a supărat ci mi-a și cumpărat ceva ca să mă determine să nu mai ascund niciodată nimic, pentru că nu are de ce să îmi fie teamă.
Nu îmi mai aduc aminte, dar destul de târziu am văzut marea pentru prima oară. S-ar putea să o fi văzut mai devreme, dar nu îmi mai aduc aminte… Dar țin minte vacanța memorabilă de la 14 ani în care, împreună cu verișoara mea, am adormit pe șezlonguri și ne-am trezit după câteva ore prăjite ca niște pui la rotisor.
În anii aia, la un moment dat începuse să se stingă lumina foarte des și eu trebuia să învăț, indiferent de condiții. Tatăl meu a făcut rost de o baterie de tractor căreia i-a anexat un neon care licărea și bineînțeles că mă durea capul după două, trei ore de învățat la acea lumina. Dar am reușit să mă folosesc de el și asta, după părerea mea, a fost un efort. Mama a trecut de la o școală normală la una cu program special tocmai ca să poată sta mai mult cu mine.
Nu, primeam cadouri doar pe 2 iunie, pentru că erau una după alta. Nici nu cred că se găseau atâtea lucruri încât să fie suficiente variante de cadouri memorabile.
Noi avem alt obicei; ne facem cadouri și ne spunem lucruri frumoase tot timpul. Fiica mea împlinește 19 ani și ni s-a părut nenatural să mai sărbătorim Ziua Copilului încă de acum cinci ani. Primul întâi iunie mi-l amintesc, nu și-l mai amintește ea, pentru că avea o luna. Îmi amintesc că i-am făcut un tort, îi făceam în fiecare lună, nu doar în iunie.
Maia are 19 ani deja împliniți, deci nu ne sărbătorim în zile consecutive. Nu am programat nicio escapadă, dar aștept o surpriză. 🙂 Noi ne facem surprize atunci când avem nevoie de ele. Am hotărât împreună să nu așteptăm un moment anume, să nu fie borne în acest sens. Dacă ea îmi spune că își dorește ceva, în momentul în care pot și găsesc lucrul respectiv, îl ofer atunci, nu aștept un moment anume. De la Maia păstrez și acum felicitările minunate pe care mi le făcea când era la grădiniță, la școală.
Cu siguranță, mousse de ciocolată, pentru că este tortul meu preferat și știu și de unde să îl iau. De obicei nu sunt pasionată de dulciuri, dar în momentul în care este ceva ce m-ar tenta, nu mă dau înapoi, mai ales că toți colegii mei îmi știu gusturile și îmi pun deoparte o bucățică mică. Le prefer pe cele cumpărate pentru că sunt mai elaborate. Eu mănânc cantități mici și nu am cum să fac în casă o tavă cu dulciuri care nu se vor mânca niciodată, mai ales că nici Maia nu este mare amatoare de dulciuri.
Este simplu, îmi imaginez adesea un câine care cerșește la masa stăpânilor și mă gândesc: „Sunt eu un câine care cerșește la o masă, adică am pofte? Sau sunt o inteligenta superioară care hotărăște ce si cum mănâncă?„. Am ales varianta a doua.
Nimic. Îmi doresc să ne bucurăm de ziua asta care este o zi ca oricare altă. Nu mi-am dorit niciodată nimic anume. Mi-aș dori să fim binecuvântați cu toții, să fim inspirați și mi-aș dori ca Dumnezeu să-mi dea ceea ce crede EL că e bine pentru mine, nu ce Îi cer eu.
În momentul ăsta mă simt de 16 ani și asta i-a folosit foarte tare fiicei mele în perioada ei de adolescență, pentru că avea un partener de discuție de la egal la egal. Asta a fost neprețuit.
Astea sunt lucruri intime despre care noi vorbim rar. Pot să va spun ce ne-a ajutat foarte mult: rezonabilitatea noastră a amândurora, abilitatea de a da fiecare de la ea atunci când era nevoie, bucuria de a spune cu mare convingere când era nevoie „Îmi pare rău, am greșit!”. Nu pot spune exact ce lăsăm de la noi, depindea de situație, dar era important să nu ținem supărarea pentru fiecare fleac.
Absolut nimic! Eu mă așteptam la niște schimbări majore, m-am pregătit. Bineînțeles că nu s-a schimbat nimic, lucru pe care Maia mi l-a și spus.
Au fost două lucruri care m-au împins înainte: empatia si disciplina. Empatia față de ceilalți și disciplina față de mine.
Nu, pentru că emisiunea pe care o realizăm acum este înregistrată în regim de direct, ba chiar este mai alertă și trebuie să ne concentrăm cu toții mult mai mult ca înainte. M-am adaptat cu atenție și prin mobilizarea întregii mele capacități, dar și cu ajutor, sprijin din partea colegilor mei.
Nu pot spune ca am mai mult timp pentru mine, eu vin zilnic în redactie la ora 10:00 si plec după ora 17:00. Emisia este una foarte elaborata, cu o varietate de subiecte tratate cu meticulozitate. În puținul timp liber îmi place, știu că sună prozaic, să mă uit cu prietenii la seriale, să ascultăm muzică împreună și dacă se ivește și de-o prajitură este cu atât mai bine.