Anunț major făcut de Kaufland România. Ce se întâmplă de acum încolo în lanțurile de hipermarketuri din toată țara. Toți clienții cu tichete sociale trebuie să știe asta. Retailerul tocmai ne-a comunicat decizia! Românii pot respira răsuflați, deoarece este permis și în magazinele din apropierea casei lor. Despre ce este vorba, de fapt.
De acum, Kaufland transmite că acceptă plata cu tichetele sociale emise de Edenred. Astfel, toți beneficiarii programului „Sprijin pentru România” pot folosi cardurile sociale în magazinele Kaufland din țară, indiferent de tipul acestora – Edenred, Sodexo sau Up România. Ele au o valoare nominală de câte 250 de lei.
Potrivit celebrului lanț de hipermarketuri, voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland. În acest sens, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată. Cardul social pentru alimente permite plăți contactless încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.
Tichetele sociale acceptate în Kaufland sunt alimentate de către autoritățile române, la fiecare două luni, cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului 2022. Totuși, este interzisă utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis. În caz contrar, clienții vor fi sancționați conform legii, anunță autoritățile de la București. Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), voucherele sociale sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.
Kaufland se numără printre cei mai mari retaileri din Europa, având 1.450 de magazine în opt țări, 148.000 de angajați și o rețea de peste 155 de hipermarketuri în România. Anul trecut, compania germană a primit, pentru a patra oară, certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală.
De asemenea, Kaufland deține distincția Customers’ Friend pentru faptul că are cele mai bune servicii, premiu acordat de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul său este să aplice cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să aibă produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a alimentelor locale.