Vești bune pentru români! Mai multe categorii de angajați se vor bucura de un salariu mai mare. Mai exact, primesc cel mult 1000 de lei în plus lunar din partea angajatorilor. Vezi când se aplică noua decizie și pentru cine este valabilă, dar și cât se cuvine fiecăruia când intră în vigoare legea.
Anunț de ultimă oră pentru unii români, care vor primi bani mai mulți la salariu începând de luna aceasta. Statul a aprobat o nouă indemnizație, conform căreia unele categorii de bugetari vor fi plătite suplimentar pentru zilele lucrate în weekend.
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru a introduce noi reguli legate de salarizarea lucrătorilor din domeniul sănătății din România. Începând cu 1 august, medicii și asistenții care lucrează în sectorul public vor primi 1.000 de lei suplimentari la salariu dacă își desfășoară activitatea în zilele de vineri noapte, sâmbătă și duminică.
Această măsură se aplică personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care furnizează asistență medicală.
Începând cu 1 august 2023, lucrătorii din domeniul sănătății vor avea acces la mai multe indemnizații, după cum urmează:
– 500 de lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
– 1.000 de lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin două gărzi în afara normei legale de bază;
– 500 de lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin două gărzi;
– 500 de lei pentru asistenţii medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
– 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 de lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepţia celor prevăzute la lit. a-c).
Mărirea salariilor nu este singura veste bună pe care o primesc bugetarii. Personalul de specialitate medico-sanitar și cel auxiliar-sanitar se bucură, tot de la 1 august, de mai multe recompense din partea statului.
Mai exact, acești români vor primi vouchere de vacanță, dar și mai multe zile de concediu. Mai exact, primesc de la stat până la 38 de zile lucrătoare concediu, în funcție de vechimea în muncă și nivelul de sector în care se încadrează.
„(1) Personalul contractual din sistemul public de sănătate beneficiază de concediu de odihnă anual de până la 38 de zile lucrătoare, în funcţie de vechime, calculate în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate.
(2) În termen de 12 luni de la data concedierii ca urmare a desfiinţării unităţii sanitare, salariatul concediat prin concediere colectivă are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă”, arată legea.
Cât despre sumele necesare pentru aceste servicii, Guvernul spune că vor fi asigurate prin transferuri de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.