Veste-surpriză pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă. Ce au decis șefii de la Parma
Veste-surpriză pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă. Cei doi români din lotul gialloblu trebuiau să fie pilonii reconstrucției echipei, în Serie B, pentru o rapidă revenire pe prima scenă a fotbalului italian. Lucrurile n-au mers conform speranțelor oficialilor clubului, Parma fiind „scunfundată” în adâncurile clasamentului din Serie B. Mai mult, Dennis Man a intrat în dizgrația antrenorului Enzo Maresca, fiind rar folosit de acesta. Dar șefii echipei de pe ennio Tardini au decis că un „șoc” poate fi secretul relansării jocului formației.
Veste-surpriză pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă
Veste-surpriză pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă. Cei doi internaționali români au fost văzuți, după retrogradarea în Serie B, drept oamenii în jurul cărora va porni reconstrucția echipei. A fost adus și un antrenor nou, Enzo Maresca (41 de ani), iar obiectivul era promovarea după doar un sezon.
Socoteala din birouri nu a fost, însă, aceeași cu cea din teren. Parma nu doar că nu se luptă pentru promovare, ci, de pe locul 14, e mult mai aproape de zona retrogradării. Mai mult, Dennis Man a ajuns pe „lista neagră” a tehnicianul Maresca, jucând doar 9 minute în ultimele 5 partide. De altfel, chiar Maresca a oferit o explicație pentru decizia sa.
E clar că Dennis Man nu e fericit pentru că nu joacă din primul minut. Dar există mereu două opțiuni: ori îi demonstrezi antrenorului că are dreptate cu felul în care te comporți, ori îl pui în dificultate! Totul depinde de el, eu am luat niște decizii, iar alegerile mele mi-au dat dreptate pe teren. Dar asta nu înseamnă că voi lua mereu aceleași decizii. Eu sunt aici pentru a găsi soluții și pentru a obține maximum”, spunea Maresca despre Dennis Man în urmă cu o lună.
Ce au decis șefii de la Parma
A fost și motivul pentru care Dennis Man și-ar fi dat acordul pentru un transfer la Galatasaray, acolo unde e dorit de Fatih Terim. Italienii cer pe el doar 7 milioane de euro, după ce l-au transferat de la FCSB cu 11 milioane de euro. Valentin Mihăilă, pe de altă parte, n-a avut nici el realizări spectaculoase. A evoluat în 12 partide, însă a fost integralist doar în trei, înscriind 2 goluri.
Șefii Parmei s-au gândit, în această situație, să aplice „șocul” schimbării antrenorului. Ei l-au demis pe Enzo Maresca și l-au numit în locul acestuia pe Giuseppe Iachini (57 de ani). Acesta a antrenat-o ultima oară pe Fiorentina, de care s-a despărțit în vară, după doar 10 partide pe banca acesteia. Anunțul instalării lui Iachini a fost făcut pe site-ul oficial al clubului. Tehnicianul a semnat un contract valabil până în 2023.
Giuseppe Iachini este noul antrenor al Parmei. Ca jucător, el a evoluat în Serie A, Serie B și Serie C1. După ce a renunțat la cariera de fotbalist, a antrenat Cesena, Vicenza, Piacenza, Chievo, Brescia, Sampdoria, Siena, Palermo, Udinese, Sassuolo, Empoli și Fiorentina”, au scris cei de la Parma pe site-ul oficial al clubului.