Jucătoarea de tenis româncă, Sorana Cîrstea, urcă în clasamentul WTA, după ce a atins semifinalele turneului de la Strasbourg.
Sorana Cîrstea a ajuns astfel la 1.374 de puncte, făcând un salt de patru poziții, până la locul 57. Dacă va câștiga meciul din semifinale, ea va urca pe locul 53, iar dacă va învinge la Strasbourg, o să ajungă la 1.544, iar începând de luni, o să se afle pe locul 49 în ierarhia întocmită de Asociația de Tenis Feminin.
De asemenea, Sorana Cîrstea a urcat și în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, acolo unde ocupă locul 27, cu 736 de puncte acumulate anul acesta.
De menționat este că în semifinalele turneului de la Strasbourg, Sorana Cîrstea o să o întâlnească pe poloneza Magda Linette, într-un meci care este programat azi, de la ora 15:00, ora României. Apoi, în cealaltă semifinală vor juca Barbora Krejcikova și Jule Niemeier. În ce privește finala Internationaux de Strasbourg, ea este programată sâmbătă.
Sorana Cîrstea, în vârstă de 31 de ani, a fost surprinsă de un reporter în momentul în care a fost rugată să vorbească în franceză. Acela a fost momentul în care sportiva s-a rușinat.
”A mers totul, a fost o zi foarte bună pentru mine. Te simți norocoasă când ai o astfel de zi. Le mulțumesc spectatorilor, înseamnă foarte mult pentru noi, jucătoarele, să-i avem în tribună, în sfârșit, după un an de pauză”, a spus Sorana Cîrstea.
La final, reporterul a pus-o în încurcătura pe Sorana Cîrstea, în momentul în care a rugat-o să vorbească în franceză. ”Am înțeles că știi franceza. Spune-ne ceva”.
”Vorbesc puțin franceza, dar mi-e rușine. Pentru că nu o stăpânesc foarte bine. Mulțumesc tuturor pentru susținerea de azi”, a replicat Sorana Cîrstea.
De precizat este că ”Internationaux de Strasbourg” face parte din categoria WTA 250, se dispută pe zgură și are premii în valoare de $235.238, iar campioana en-titre este Elina Svitolina (2020).
Sorana-Mihaela Cîrstea, s-a născut la data de 7 aprilie 1990, București, este o jucătoare profesionistă de tenis din România.
La data de 18 august 2009, Sorana Cîrstea era cel mai bine clasată jucătoare de tenis româncă și se află pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce ajungea în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles. În august 2013, după finala de la Toronto, pe care a pierdut-o în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajungea pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual.
Sorana Cîrstea este, în prezent, antrenată de Carl Maes.