O femeie din Galați a primit o înștiințare de la compania Apă Vital prin care era anunțată că a murit și că trebuie să se prezinte la sediul companiei pentru a rezolva situația. Femeia a rămas șocată și speră să nu rămână fără apă în mijlocul iernii.
Femeia este o fostă profesoară, acum ieșită la pensie, și a primit înștiințarea prin poștă. În aceasta scria că ea, de fapt, a murit și că trebuie să vină la sediul companiei pentru a clarifica situația. Locuiește singură și a aflat vestea de Bobotează, atunci când a venit de la slujbă și a primit scrisoarea din poștă. În aceasta scria că titularul contractului a decedat și că trebuie să se prezinte în terme de cinci zile la sediu. În caz contrar, furnizarea apei ar urma să fie oprită.
„Cum e posibil așa ceva de la o instituție față de care mi-am plătit mereu datoriile? Sunt cu plățile la zi, poate au zis că dacă am consum mai mic, am murit? Cum să mor? Sunt vie și mă simt bine! Stau cu acte în regulă în casa pe care am moștenit-o de la mama mea, am certificat de moștenitor, contractul e valabil, încheiat pe numele meu, în 2013. Ce fac acum, dacă îmi taie apa în toiul iernii?”, a declarat Anca Savin pentru viața-liberă.ro.
Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a fost declarat decedat, deși încă este în viață, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului. Acesta a precizat că a pierdut procesul din cauză deoarece a formulat calea de atac prea târziu.
„În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară”, a declarat bărbatul.
Bărbatul a plecat din țară în anul 1992, iar ultima dată și-a vizitat familie în 1999. Nu s-a înțeles cu familia, așa că a rupt orice legătură cu aceștia. Cum soția lui nu mai primise nicio veste de la el de ani buni, aceasta a solicitat în instanță declararea decesului, lucru care s-a și întâmplat. Bărbatul vrea să se întoarcă în Turcia, acolo unde are o firmă, însă trebuie să-și redobândească identitatea.