31 ian. 2024 | 21:36

Veste proastă de la TAROM. Compania a anulat două curse pentru joi, 1 februarie

Social
Veste proastă de la TAROM. Compania a anulat două curse pentru joi, 1 februarie
Conducerea companiei aeriene TAROM a anunțat miercuri, 31 ianuarie 2024, că două curse vor fi anulate joi.

Conducerea companiei aeriene TAROM a anunțat miercuri, 31 ianuarie 2024, că două curse ce trebuiau susținute în ziua următoare vor fi anulate, din cauza unor greve. Află în rândurile de mai jos despre ce călătorii este vorba și ce se va întâmpla cu biletele de zbor programate în intervalul dat.

Zborurile de pe 1 februarie 2024 cu TAROM, anulate

Reprezentanții companiei aeriene TAROM au făcut un anunț privind zborurile programate pentru ziua de joi, 1 februarie 2024. Vestea a venit în ultimul moment, din cauza unor evenimente neplăcute organizate de către unii angajați pe aeroporturi, potrivit informațiilor din spațiul public.

Decizia anunțată de conducerea companiei aeriene TAROM a fost luată în urma grevei organizate de personalul de pe aeroporturile din Germania. Mai exact, este vorba despre cele din Frankfurt. Ca urmare a manifestațiilor, zborurile TAROM RO301/RO 302 nu vor putea fi susținute.

Motivul pentru care TAROM a anulat două curse

„Greva personalului de pe aeroporturile din Germania anunțată în cursul zilei de astăzi va avea efecte și asupra zborurilor TAROM. Respectiv greva personalului de securitate de pe aeroportul din Frankfurt, ce se va desfășura în cursul zilei de mâine, 1 februarie, va conduce la imposibilitatea de a opera cursele TAROM RO301/RO 302”, se arată într-un comunicat.

Te-ar putea interesa și: Care sunt companiile aeriene românești. Când au fost înființate acestea, detalii mai puțin știute

Mesajul transmis de conducerea companiei aeriene

Reprezentanții companiei aeriene au explicat că, după grevele ce vor fi organizate în Germania, ca urmare a restabilizării situației, cursele se vor recalibra. Chiar dacă situația nu reprezintă responsabilitatea TAROM, conducerea companiei aeriene cere scuze de la călători.

„Asemenea altor companii aeriene și a pasagerilor acestora și TAROM, alături de călătorii săi de pe zborurile mai sus menționate, îți va recalibra cursele pe fundalul grevelor declanșate în Germania. Deși situația generată este independentă de activitatea sau voința operatorul aerian național, TAROM cere scuze tuturor pasagerilor potențial afectați și ia deja măsuri care să îi protejeze”, au transmis reprezentanții TAROM.

Te-ar putea interesa și: Clasa I la Tarom, pe vremea lui Ceaușescu. Ce privilegii aveau bogaţii vremii. Azi nu mai ai parte de aşa ceva

Turiștii pot primi banii pentru biletele de zbor TAROM

Reprezentanții TAROM au demarat acțiuni pentru a micșora cât mai mult posibil impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor respectivelor zboruri. Călătorii care au cumpărat cursele TAROM RO301/RO 302 vor putea reprograma zborurile pentru 2 februarie 2024.

În cazul în care pasagerii nu vor mai dori să zboare cu avionul TAROM pe 2 februarie 2024, pot înainta o solicitare pentru rambursarea valorii biletelor de zbor.

„Pasagerii aflați în această circumstanță sunt rugați, astfel, să se adreseze Call centerului TAROM și să apeleze oricare din numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800 500 131 (TelVerde) sau (004) 0371 529 000 pentru a alege dintre variantele identificate, același tip de informație îl pot comunica inclusiv prin email la adresa contact@tarom.ro, respectiv rezervari@tarom.ro sau agenției emitente”, au transmis reprezentanții TAROM.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Efectele perverse ale creșterii salariului minim. Vin scumpiri masive
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Băsescu, deconspirat. Ce a făcut ca să ajungă președinte: Vă spun ceva ce nu știe nimeni!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
HIDROELECTRICA dă BANII ÎNAPOI! Facturile pentru DOUĂ luni au fost GREȘITE
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro