Veste importantă primită de Euroins România. Unde a fost încadrată firma de asigurări
Piața asigurătorilor de polițe RCA trece în aceste zile printr-o nouă criză, după ce ASF a anunțat intrarea în faliment a companiei Eurions România, deși grupul care deține compania declara că asigurătorul stătea bine la capitolul lichidități, acuzând autoritățile române de subminare și alte interese. Odată cu intrarea în faliment, Fitch Ratings, furnizorul de ratinguri de credit, anunță o veste importantă primită de Euroins România.
Scandalul falimentului Euroins România și acuzațiile președintelui Eurohold Bulgaria
Nimeni nu anticipa această nouă criză, după falimentul City Insurance și retragerea unui alt jucător din piața de asigurări RCA. ASF este instituția care anunța demersurile de intrare în faliment ale Eurions România, deși grupul Eurohold dezmințea în faza inițială că subsidiara sa din România ar fi avut problemele financiare.
Ba mai mult, au apărut în presa bulgară și acuzațiile președinelui Eurohold Bulgaria, care declara că „compania este atacată de trei ani de către oficiali ai autorității române de reglementare financiară”:
„Timp de mai bine de trei ani, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cristian Roșu, împreună cu directorul său Valentin Ionescu și alte câteva persoane, au încercat de mai multe ori să forțeze compania noastră să fuzioneze cu firma românească falimentară City. A existat o ofertă de a le cumpăra portofoliul cu un leu și de a prelua toate riscurile și pasivele companiei, din nou oferta a venit neoficial din partea lui Cristian Roșu.
Refuzul nostru a fost urmat de măsuri represive și controale pentru a face să pară că firma noastră are probleme. În ultimele patru luni înainte ca City să intre în faliment, Cristian Roșu a dispus controale la Euroins România, iar angajații autorității de reglementare au stat timp de 8-10 ore în biroul companiei.”, declara Asen Christov, președintele Consiliului de Supraveghere al Eurohold Bulgaria.
Vezi și: Veste de ultimă oră pentru șoferii cu poliță RCA la Euroins. S-a făcut anunțul chiar acum
„Operăm în 12 țări și cifra de afaceri este de peste 2,5 miliarde de euro”
Unul din cei mai mari operatori de la sud de Dunăre, prin vocea lui Christov, aduce acuzații grave la adresa ASF și a reprezentanților acesteia, dar în același timp aducea asigurări că grupul, precum și Euroins România, nu aveau probleme de lichidități:
Suntem cel mai mare holding din punct de vedere al veniturilor și volumelor din Bulgaria. Operăm în 12 țări și cifra de afaceri este de peste 2,5 miliarde de euro.
Deci, dacă ne uităm cu atenție, vorbim de câteva procente din economia bulgară, motiv pentru care încercăm peste tot să tragem un semnal de alarmă că acest lucru ar putea afecta întreaga economie.”, declara Asen Christov, președintele Consiliului de Supraveghere al Eurohold Bulgaria, la Televiziunea Națională Bulgară (BNT).
Vezi și: Lovitură oficială pentru clienții Euroins din România. Ce trebuie să știe milioane de oameni
Veste importantă primită de Euroins România: noul rating Fitch Ratings
Deși oficialii ASF nu reacționau la acuzațiile aduse de CEO-ul Eurohold, au mers mai departe cu procedura de faliment a asigurătorului Euroins România, iar asta a adus de la sine, cum era de anticipat, și o nouă încadrare de rating din partea celui mai mare regulator, Fitch Ratins, care spune în comunicatul emis că:
„Fitch Ratings a retrogradat ratingul de soliditate financiară (IFS) al asigurătorului Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. (Euroins România) de la „B+” la „CC” și l-a plasat sub supraveghere de rating în evoluție (RWE).
În același timp, agenția a plasat ratingurile IFS rămase ale Euroins Insurance Group (EIG), Insurance Company Euroins AD (Euroins Bulgaria) și Insurance Company EIG Re AD (EIG Re), pe Rating Watch Negative (RWN).
Acțiunile de rating urmează anunțului ASF, autoritatea română de reglementare în domeniul asigurărilor, din 17 martie, potrivit căruia a retras licența de asigurare a Euroins România, a numit un administrator interimar și intenționează să deschidă procedura de faliment.”, se arată în comunicatul Fitch Ratings publicat ieri.
Motivațiile din spatele acestor demersuri, spun datele, ar fi faptul că decizia ASF de a retrage licența Euroins România și intenția de a cere falimentul acesteia, vine ca urmare a constatării diminuării fondurilor de capital „Solvabilitate II” (S2). Conform ANAF, Euroins România ar fi avut cu 2,17 miliarde de lei, aproximativ 441 milioane de euro, sub cerința de capital impusă de ANAF. Inclusiv cerința de capital minim ar fi scăzut la 1,75 miliarde de lei, aproximativ 355 milioane de euro, sub cerința de capital minim.