După ce șoferii au lăcrimat lângă pompa de benzină, a ieșit soarele pe strada lor. Veste importantă pentru toți conducătorii auto! Ce se întâmplă cu prețul benzinei și motorinei?
Salariile românilor nu sunt la fel de mari ca ale celor din restul Europei. Cu toate acestea, prețurile la benzină și motorină tot explodate au fost, iar de la începutul anului șoferii au suferit un șoc când au văzut costul lor. Acum, după o lungă așteptate și multe economii făcute, prețul fără taxe ale carburanților a coborât sub media europeană, atât la benzină, cât și la motorină, conform ultimelor date ale Oli Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor carburanților din Uniunea Europeană.
Costul mediu al benzinei, fără taxe, era de 540,2 euro pentru 1.000 de litri, în țara noastră, pe 26 august, iar cel al motorinei de 581 euro. Ambele prețuri sunt sub cele medii ponderate la nivel UE, de circa 552 euro pentru benzină și 587 euro pentru motorină. Așadar, situația se prezintă bine, dar uluitor, căci în România nu s-a mai văzut de mult așa ceva, în contextul în care prețul motorinei cel puțin, fiind și carburantul cel mai consumat la noi în țară, era constant peste media europeană.
Cât despre prețul fără taxe, acesta este unul dintre elementele care a dus la o investigație demarată de Consiliul Concurenței pe piața carburanților, dar care nu a prezentat în final nereguli, însă s-a lăsat cu recomandări și cu apariția Monitorului Prețurilor(o aplicație în care conducătorii auto pot compara costurile carburanților din toată țara ale marilor lanțuri de benzinării).
„Sunt peste media în UE, ceea ce este un fenomen nou. Tradiţional, în România, eram cu preţurile fără taxe puţin sub media UE. Vârful a fost în primul trimestru 2016, acum suntem foarte aproape de media din UE. Undeva, ceva s-a întâmplat la începutul anului trecut”, a spus președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în luna februarie a anului 2017, când informa și demararea investigației.