28 apr. 2020 | 14:24

Veste importantă pentru români. Când deschide Bulgaria sezonul estival

Știri generale
Veste importantă pentru români. Când deschide Bulgaria sezonul estival

Vremea a devenit tot mai prietenoasă, iar o mare parte dintre români se gândesc dacă, și în ce condiții vor putea merge în concediu sau vacanță anul acesta. Cu toate că va fi mai dificil să călătorim internațional în obișnuitele sezoane de vacanță, deplasarea pe teritoriul țării noastre, sau în locurile mai puțin aglomerate, poate fi mai atractivă ca oricând, sunt de părere specialiștii. Pentru cei care își doresc totuși un sejur în Bulgaria, vecinii din sud au făcut anunțul cu privire la deschiderea sezonului estival.

Când se deschide sezonul estival în Bulgaria

Bulgaria intenționează să deschidă sezonul estival începând din data de 1 iulie, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, care schimbă industria turismului. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Anghelkova.

„Criza din domeniul turismului are un caracter fără precedent. Este important să unim eforturile guvernului, autorităţilor locale şi reprezentanţilor businessului pentru a ieşi din această criză. Bulgaria are posibilităţi turistice bogate, de aceea sper că în final această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie, şi posibil chiar mai devreme, vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival“, a declarat Anghelkova.

Criză fără precedent în domeniul turismului

Ministrul bulgar a mai atras atenția asupra faptului că pandemia a îngenunchiat turismul, care este un pilon important al economiei bulgare, iar pentru a repune pe picioare domeniul, în acest an Bulgaria se va orienta către dezvoltarea turismului intern.

Criza generată de coronavirus loveşte în industria turismului

Criza generată de coronavirus loveşte în industria turismului

„Se discută problema înlesnirii regimului de vize pentru oaspeţii tradiţionali din Turcia şi Rusia“, a adăugat oficialul potrivit TASS.

Începând din data de 17 martie, activitatea turistică în țara vecină a fost suspendată, iar de pe 19 martie, Bulgaria și-a închis frontierele la ordinul ministrului sănătăţii, Kiril Ananiev.

Între timp, hotelurile, restaurantele, și cafenelele din stațiunile bulgărești vor funcționa respectând măsurile antiepidemice.

Parteneri
Cine este femeia care i-a sucit mințile lui Sebastian Stan, actorul român premiat la Globurile de Aur
Redactia.ro
Misterul „Cascadei de Sânge” a fost, în sfârșit, dezlegat. Locul devenise obsesie pentru geologii lumii
Click.ro
Avertisment MAE pentru românii care intenționează să meargă în Marea Britanie. Care este motivul
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Povestea fabuloasă a unei mari actrițe. O stea a României
EVZ.ro
Cine este Elisa, românca ucisă de soțul ei, în Italia. A împușcat-o pe femeie la opt luni de la nuntă
Spynews
Călin Georgescu a dat ordin. Decizia cutremură România din temelii: Vineri pe 10, la ora 10!
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
IMPOZIT pe PENSII în 2025. ANUNȚUL Casei de Pensii privind PENSIA MINIMĂ
Mediaflux
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro