Carla Suarez Navarro, 31 de ani, una dintre cele mai apreciate jucătoare din circuitul WTA, a anunţat marţi că are cancer. Sportiva iberică are o formă a cancerului limfatic, limfomul Hodgkin. A precizat că a fost depistată din timp şi că va începe în cel mai scurt timp tratamentul cu citostatice.
„Sper că sunteţi cu toţii bine în acest an complicat pentru toţi. Mi-ar plăcea să mă adresez vouă pentru a vă transmite o veste bună. Dar va trebui să mai aşteptăm pentru asta. Cum vă spuneam încă de săptămânile trecute, mi-a fost greu să mă antrenez în ultimul timp. Corpul meu răspundea de fiecare dată negativ. Nu am mai putut să mă antrenez la capacitate normală din luna iulie. Aţi observat că am fost internată în spital. Am căutat răspunsuri pentru apariţia acestor simptome.
Din cauza acestor analize nu am putut participa la cele două turnee din New York, aşa cum mi-aş fi dorit. Rezultatele medicale au confirmat apariţia unui limfom Hodkin în corpul meu. Echipa medicală mi-a spus că a fost detectat din timp, este de mici dimensiuni şi curabil. Voi reacţiona imediat: voi efectua un tratament de chimioterapie în următorele şase luni.
În această perioadă voi urma toate sfaturile medicilor, orice altceva trece pe planul doi. Din acest moment vă mulțumesc pentru cum m-ați tratat cât am fost jucătoare profesionistă. Și vă rog să înțelegeți situația mea pe perioada acestui tratament”, se arată în comunicatul oferit de Carla Suarez Navarro în presa din Spania.
Simona Halep și Carla Suarez Navarro s-au înfruntat de nu mai puțin de 12 ori în circuitul WTA. Jucătoarea din România a câștigat șapte dintre aceste dispute. Iberica anunțase la începutul lui 2020 că se va retrage la finalul sezonului 2021 și vrea să devină mamă.