27 mai 2021 | 11:42

Veste bună pentru turiști. Transfăgărăşanul, deschis mai mult de 4 luni pe an. Ce spune CNAIR

News
Veste bună pentru turiști. Transfăgărăşanul, deschis mai mult de 4 luni pe an. Ce spune CNAIR
Transfăgărășanul ar putea fi deschis mai multe luni pe an

Operatorii de turism luptă ca Transfăgărășanul să fie deschis mai mult de patru luni pe ani. Între timp, agenții economici au câștigat în instanță războiul cu CNAIR. De asemenea, o recentă inițiativă economică și politică le-ar mai putea aduce încă două luni cu turiști.

Veste bună pentru turiști

Recent a avut loc o dezbatere pe această temă. Au participat reprezentanții CNAIR, reprezentanții Parlamentului și reprezentanții operatorilor economici afectați de perioada mult prea scurtă în care drumul este deschis și dincolo de Cabana Capra.

„După ani în care Transfăgărăşanul nu a fost tratat cu importanţa pe care o merită, lucrurile se îndreaptă în direcţia bună: a fost iniţiat un amplu program de întreţinere a drumului şi, în paralel, expertize tehnice în baza cărora vor putea începe reparaţii capitale pentru infrastructura din zonă. În continuarea demersurilor din ultimii ani, am iniţiat şi moderat o dezbatere cu reprezentanţii CNAIR şi mediul de business pentru a găsi soluţii pentru ca drumul să fie deschis mai multe luni din an, în funcţie de condiţiile meteorologice. În prezent este deschis doar 4 din 12 luni deşi, de multe ori, vremea permite accesul pe o perioadă mai mare cu eforturi minime ale administratorului de drum”, anunţa, recent, deputatul USR de Argeş Ionuţ Moşteanu.

Transfăgărășanul, deschis mai mult timp

Agenții economici cu activitate în turism în zonă susțin că realitatea din teren nu justifică în nici un fel blocarea circulației publice pe Transfăgărășan până pe 1 iulie și nici închiderea lui la o dată fixă. Drumul se închidea pe 30 octombrie, ulterior, data s-a schimbat la 20 octombrie.

Cinci dintre agenții economici cu activitate în turism au acționat CNAIR în instanță. Aceștia au cerut ridicarea interdicției de circulație în afara celor patru luni, atunci când condițiile meteo permit circulația pe renumitul drum.

Fostul candidat la șefia CJ Argeș, Dumitru Grec, este unul dintre reprezentanții mediului de afaceri care au fost consultați de recentele discuții pentru identificarea soluțiilor ce ar putea fi aplicate pentru ca Transfăgărășanul să fie deschis mai multe luni pe an.

„Este o variantă în care Transfăgărăşanul să nu mai fie închis opt luni pe an, ci şase. Noi sperăm să câştigăm două luni fără să facem niciun fel de cheltuieli suplimentare. O a doua variantă este legată de o iniţiativă pe care am lansat-o încă din 2015, când pe Transfăgărăşan am avut o întâlnire cu Comisia de transporturi din Camera Deputaţilor, ministrul de Finanţe, ministrul Transporturilor şi directorul general al CNAIR de la acea vreme şi am discutat lansarea unui proiect pentru realizarea unor construcţii, copertine, care să protejeze drumul”.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro