Veste bună pentru turiști. Din 15 august se redeschide un important pasaj din Brașov

Veste bună pentru turiști. Din 15 august se redeschide un important pasaj din Brașov
Din 15 august se redeschide un important pasaj din Brașov

Începând cu data de 15 august, primarul Brașovului susține că se va circula pe pasajul Fartec. Acesta se află în reabilitare de peste 5 ani.

Pasajul Fartec, deschis din 15 august

Allen Coliban, primarul municipiului Brașov a anunțat că, începând cu 15 august, circulația va fi deschisă pe pasajul Fartec. Acesta se află în reabilitare de mai bine de cinci ani, însă constructorul actual a reușit să recupereze din timpul pierdut de fosta firmă care s-a ocupat de lucrare.

În cursul zilei de luni, edilul a verificat stadiul lucrărilor și a concluzionat că „progresul este vizibil”. Acesta a primit confirmarea din partea constructorului că se va putea circula pe pod începând cu jumătatea lunii august.

„Cred că suntem cu toţii de acord că progresul este vizibil şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre a da în folosinţă acest pod. (…) 15 august este termenul pe care ni l-am fixat să putem circula pe el şi (…) mă bucură confirmarea din partea constructorului. Din datele tehnice, în decembrie 2020, suprastructura era la 40% grad de realizare, iar în prezent este la 90%. În opt luni, s-a recuperat o grămadă din timpul pierdut”, a afirmat Coliban.

De ce nu s-au finalizat lucrările mai devreme

De asemenea, acesta a mai menționat că vor exista penalități și pentru actualul constructor, în cazul în care termenul de finalizare nu va fi respectat. În același timp, s-a declarat mulțumit că a fost găsită deschidere pentru finanțarea acestor lucrări de la bugetul de stat, cum suma de 10 milioane de lei.

„Au fost discuţii să ne asumăm un termen şi să ne ţinem de el cu precizie de zile. (…) Vorbim de aproximativ 2,5 milioane de lei dacă nu se respectă termenele. Dacă nu vom circula pe 15 august, se va ajunge la discuţii privind aplicarea acestor penalităţi”, a spus primarul braşovean.

Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în decembrie, conform firmei Recon, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Pasajul are o lungime de 250 de metri și o lățime de 12 metri, fiind construit în anii ’70. În urmă cu circa două decenii s-a mai aflat în reparații capitale. Este unul dintre cele mai tranzitate pasaje din oraș, iar în timp s-a degradat considerabil.

Ultimul șantier de lucrări a fost deschis în anul 2015, iar în anul 2017 lucrările s-au împotmolit. Au urmat o serie de licitații și expertize, iar în 2018 a fost semnat contractul cu firma brașoveană Recon. Lucrările au fost întârziate datorită dimensiunilor componentelor, care sunt atipice și nu respectă standardul din proiectul inițial, a spus constructorul.

De asemenea, specialiștii sunt de părere că ar fi fost mai ieftină construirea altui pod, decât reabilitarea celui vechi.