Veste bună pentru români. Se întâmplă în toată țara, începând cu 2021
Comisia Europeană a aprobat toate măsurile propuse de ţara noastră pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Începând cu 2021, în premieră, va exista un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății.
Veste bună pentru români. Se întâmplă în toată țara, începând cu 2021
Măsurile propuse de România în vederea combaterii epidemiei de coronavirus au primit undă verde din partea Comisiei Europene. Astfel, de la anul, ţara noastră va beneficia de un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății, cu un buget de peste 4 miliarde de euro.
„Vestea bună pentru români este că din anul 2021 va exista pentru prima oară un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății, cu un buget de aproximativ 4,5 miliarde de euro”, a anunțat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, potrivit digi24.ro. Programul Operaţional de Sănătate ar putea deveni funcţional începând cu primul trimestru al lui 2021.
Accesarea banilor depinde de spitalele din ţara noastră
„Accesarea banilor depinde de beneficiarii noştri, de către unităţile sanitare din România. Ne pregătim împreună cu unităţile sanitare să accesăm cât mai bine şi mai eficient în folosul pacienţilor şi în folosul populaţiei beneficiare de servicii de sănătate”, a spus Marcel Boloş.
Acum, el a precizat că se lucrează la câteva proiecte mari de sănătate. Acestea vor putea fi finanţate din aceast program, prinipala prioritate fiind cea legată de reactivarea Institutului Naţional Cantacuzino, pentru a produce vaccin tetravalent.
De asemenea, nu vor fi uitate nici investițiile în infrastructura spitalelor judeţene şi spitalele regionale. Astfel, pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova, va fi alocat suma de 1,66 miliarde de euro.
Fondurile vor putea fi realocate
Marcel Boloş a precizat că Programul Operaţional de Sănătate va fi prezentat în detaliu în perioada următoare. În plus, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, ţara noastră va putea transfera fonduri pentru finanțarea noilor priorități de investiții, astfel încât fondurile europene să fie realocte eficient.
Bani de la un program operațional la altul vor putea fi transferaţi pentru a finanța măsurile pentru combaterea efectelor negative ale răspândirii COVID-19. Spre exemplu, va exista posibilitatea transferării de fonduri destinate inițial cercetării către mediul de afaceri, cu scopul relansării economice.
Cum va fi redusă presiunea pe deficitul bugetar
De asemenea, România a obținut cofinanțarea integrală a cheltuielilor declarate în perioada 1 iulie- 30 iunie 2021, adică sumele aferente cofinanțării naționale nu mai trebuie asigurate de la bugetul de stat. Astfel, se va reduce presiunea pe deficitul bugetar.
„Flexibilitatea alocării de sume între fonduri (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune) – înseamnă că este permis transferul de fonduri pentru finanțarea noilor priorități de investiții, astfel încât banii europeni să fie realocați eficient.
Flexibilitatea alocării de fonduri între programele operaționale – înseamnă că pot fi transferați bani de la un program operațional la altul pentru a finanța măsurile pentru combaterea efectelor negative ale răspândirii coronavirusului.
Flexibilitatea alocării de fonduri între categoriile de regiuni – înseamnă sprijinirea tuturor localităților din România afectate de COVID-19
Reducerea concentrării tematice – înseamnă, spre exemplu, posibilitatea transferării de fonduri inițial destinate cercetării către la mediul de afaceri în scopul relansării economice.
Cofinanțarea integrală a cheltuielilor declarate începând cu 1 iulie până pe 30 iunie 2021” – înseamnă că în perioada menționată sumele aferente cofinanțării naționale nu mai trebuie asigurate de la bugetul de stat, fapt care reduce presiunea pe deficitul bugetar.
Renunțarea la solicitarea evaluării ex-ante pentru instrumentele financiare pentru finanțarea capitalului de lucru” – înseamnă că sunt reduse sarcinile administrative și întârzierile în implementare pentru a reacționa mai eficient la criza de sănătate publică„.