15 sept. 2021 | 17:03

Veste bună pentru elevii din mediul rural care vor beneficia de transport gratuit la școală

News
Veste bună pentru elevii din mediul rural care vor beneficia de transport gratuit la școală
Veste bună pentru elevii din mediul rural, care vor beneficia de transport gratuit la școală

Astăzi, senatul a adoptat, în unanimitate, proiectul de lege potrivit căruia elevii care fac parte din învățământul primar vor putea beneficia de transport gratuit până la școală și înapoi acasă. Cheltuielile vor fi asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ – teritoriale.

Transport gratuit pentru elevi

Prevederile vor intra în vigoarea începând cu prima zi a anului școlar 2022 – 2023. Propunerea legislativă de completare a Legii educației naționale nr. 1/2011 a fost inițiată de către deputatul PNL, Robert Sighiartău. Acesta urmează să meargă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare sau confesionale autorizate/ acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/ până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, prevede propunerea legislativă în forma adoptată de Camera Deputaţilor, însuşită şi de plenul Senatului, relatează Agerpres. 

Bursele pentru elevi vor crește

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că valoarea burselor școlare urmează să fie mărită. Totodată, pragul minim de la care va fi acordată bursa de merit va crește și el. Proiectul de Hotărâre se referă la aprobarea cuantumului minim de acordare a burselor elevilor.

În anul școlar trecut, Guvernul a aprobat un cuantum minim de 100 de lei pentru fiecare elev, indiferent dacă este vorba despre bursă de performanță, de merit, de studiu sau de ajutor social.

Acest cuantum nu a fost diferențiat. Acest pas a fost un pas important, deoarece, pentru prima oară, bursele elevilor sunt plătite de la bugetul de stat. În continuare vor fi plătite tot de la bugetul de stat, tot prin bugetul Ministerului Educației, dar vom avea diferențe între cuantumul minim între bursele de performanță destinate olimpicilor, de la 100 de lei la 500 de lei de elev.
00:02

Vom avea creșteri și pentru bursele de merit, creșteri care vor venit la pachet cu creșterea pragului minim de obținere a bursei de merit. Pentru că bursa de merit trebuie să fie de merit.

Creșteri vor înregistra și bursele de studiu și bursele de ajutor social. După o analiză suplimentară, după discuții cu reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, acest proiect de Hotărâre de Guvern va fi adoptat”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, vineri, după ședința de guvern.