Vera de la Survivor România a ‘leșinat’ la TV. Ce s-a întâmplat în emisiunea lui Teo Trandafir
Vera de la Survivor România, a fost la un pas de ‘leșin’ chiar la televizor. Fosta războinică din Republica Dominicană a întâmpinat clipe foarte grele după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în direct la o emisiune extrem de cunoscută, iar toată lumea a fost șocată.
Vera de la Survivor România, la un pas de leșin. Ce i s-a întâmplat la televizor
Vera, fosta concurentă de la Survivor România, a trecut printr-o provocare de zile mari. Invitată la emisiunea Teo Show, difuzată la Kanal D, aceasta a întâmpinat multe probleme după ce i s-a făcut rău chiar în direct. Ea a mers alături de Sindy, Giani Kiriță și Cătălin Cazacu pentru a participa la o provocare pe echipe în show. Astfel, aceasta a făcut echipă cu Cătălin Cazacu, în timp ce Sindy și Kiriță au luptat împotriva lor.
Totuși, în timp ce emisiunea era în direct, Verei i s-a făcut rău și a trebuit să fie mutată pe canapea. Din păcate, toată lumea a trecut prin clipe de coșmar, căci fosta concurentă nu își revenea deloc, chiar dacă s-a făcut tot posibilul pentru ca aceasta să nu se afle în pericol. Cu acestea fiind spuse, după ce invitații au tras o sperietură de zile mari, Vera s-a ridicat de pe canapea și a susținut că totul a fost o farsă gândită pentru ziua de naștere a lui Cazacu.
Deși toată lumea a început să cânte ‘La mulți ani’ după ce Vera Miron a dezvăluit că totul a fost doar o păcăleală și s-a folosit de talentele sale actoricești pentru a-l păcăli pe Cătălin Cazacu, dar acesta nu și-a revenit cu una, cu două. El a trecut printr-o sperietură de zile mari cauzată de fosta concurentă de la Survivor România, pe care a cărat-o și în brațe atunci când i s-a spus că nu se simte foarte bine, astfel că i-a mai luat puțin pentru a se bucura de surpriza în direct.
Vera, trădată de un concurent de la Survivor România
Vera Miron nu a rezistat foarte mult în competiția de la Survivor România, astfel că trădarea unui concurent a făcut-o să se întoarcă înapoi acasă. Vedetei nu i-a convenit deloc ce s-a întâmplat, mai ales pentru că își dorea să rămână cât mai mult în competiție pentru a demonstra ce poate.
„Este cel mai frumos sentiment. Îmi pare rău că nu am putut sta mai mult, să demonstrez ceea ce pot eu…La eliminarea mea, votul publicului. Cum am spus și la Consiliu. Dacă Albert nu mă vota și nu era votul lui Albert…consider că meritam să stau mai mult în continuare și să arăt tot ce pot. Îmi pare rău că am ieșit.
Îmi pare rău că am băgat ceartă între ei. Din câte am înțeles, Sorin și Albert s-au certat din cauza mea. Mi-am dat seama de Albert, că eu l-am considerat prietenul meu, chiar dacă am avut două săptămâni în această competiție. De fapt nu a fost așa, m-am înșelat.”, a declarat Vera pentru WOWbiz în trecut.