Proaspăt intrați în competiția pentru alegerile europarlamentare, jurnaliștii Rareș Bogdan și Carmen Avram au fost nevoiți să completeze declarații de avere.
În ultimii ani, am văzut tot mai multe exemple de jurnaliști intrați în politică. Gabriela Firea este cel mai popular exemplu. La alegerile europarlamentare din luna mari, vom vedea însă alți doi candidați ancorați în televiziune. Este vorba de Rareș Bogdan și Carmen Avram.
Rareș Bogdan este realizatorul emisiunii Jocuri de Putere de la Realitatea TV, în timp ce Carmen Avram e realizator la emisiunea În Premieră de pe Antena 3. Obligați de circumstanțe, cei doi au declarat veniturile pe care le au în familie și, parțial, modul în care le-au obținut. Acestea au fost agregate de către cei de la Supervizor.ro.
Carmen Avram a încasat anul trecut 295.488 lei, adică puţin peste 63.000 de euro, iar soţul ei, Adrian Ursu, a câştigat 537.124 lei, aproximativ 115.000 euro, ambele sume nete. Cei doi soți dețin “active financiare” de 180.000 de euro, dar şi nişte datorii de aproximativ 40.000 de euro. Ca proprietăţi, dețin un apartament în Bucureşti, o casă în Ilfov şi o casă de vacanţă în Vâlcea, plus 3 terenuri şi o bucată de păşune. La lista de bunuri se adaugă și bijuterii de 12.000 euro, tablouri de 25.000 euro şi 3 maşini, cele din urmă fiind trecute pe numele soțului
Rareș Bogdan o duce semnificativ mai bine. Fostul realizator TV are semnificativ mai multe surse de venit decât doamna Avram.
La bugetul pe 2018 al familiei Bogdan, s-au adăugat în 2018 alocația copilului în valoare de 1008 lei, 144.000 lei – salariile soției (jurist la Transferoviar Grup SA Cluj-Napoca) și 6360 din închirierea unui apartament de 100 metri pătrați. Ca pachetul să fie complet, tot în 2018 s-au bucurat de o donație de 50.000 de euro de la socri.
Cei doi mai deţin active financiare de 225.000 lei şi 14.000 de euro, plus acţiuni la Banca Transilvania care valorau 7.000 de euro în momentul achiziţiei. Pe lângă activele financiare și bunuri imobiliare, soții Bogdan mai dețin tablouri de 200.000 euro, ceasuri de 200.000 euro, bijuterii de 150.000 euro şi argintărie de 15.000 euro.”, a publicat Supervizor.ro.